Tinerii din ASCOR Brașov au sărbătorit Nașterea Domnului și anul nou la Mănăstirea Petru Vodă. Cei aproape 90 de tineri au petrecut 2 săptămâni la mănăstirea din județul Neamț unde au participat la programul liturgic și au ajutat la treburile așezământului monahal. „Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să ne implicăm și în ascultările mănăstirești…
Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu vicar al Episcopiei ortodoxe române a Spaniei și Portugaliei, a oficiat sâmbătă slujba Sfintei Liturghii, în Parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe”, din Barcelona. Ierarhul a vorbit în predică despre trei lucruri esențiale pentru o viață duhovnicească. Din soborul slujitor a făcut parte și pr. Aurel Bundă, protoiereu și paroh al…
Cetele de colindători din Țara Făgărașului au încheiat duminică, la Catedrala din Făgăraș, colindul acestui Crăciun. Evenimentul a avut loc în prezența Mitropolitului Ardealului, care a oficiat Liturghia de hramul sfântului lăcaș. Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu i-a avut alături în slujire pe părintele Iulian David, protopop de Făgăraș, pe preotul paroh Ioan Lucian Ciocan și pe…
În ședința de lucru din 9 februarie 2023, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca 2024 să fie An omagial al pastoraţiei și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor sfinților tămăduitori fără de arginți. Conform programului-cadru redactat de Cancelaria Sfântului Sinod, în primul semestru al anului 2024 va fi tratată tema: „Anul…
„Printr-o autentică trăire, Sfântul Ioan Botezătorul și-a călăuzit viața după poruncile dumnezeiești, iar prin smerenie a devenit candelă aprinsă de lumina harului lui Dumnezeu”, a evidențiat IPS Varsanufie în predica rostită la hramul unei biserici din Râmnicu-Vâlcea. Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Râmnicu-Vâlcea. „Viața…
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a oficiat duminică slujba Sfintei Liturghii, cu ocazia hramului bisericii din Parohia „Sf. Ioan Botezătorul”, din cartierul Poștă, județul Buzău. Ierarhul a oferit parohiei un fragment din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul. „Cu mare bucurie și emoție am adus un fragment din moaștele Sf. Ioan, în…
Preasfințitul Părinte Ieronim a slujit duminică la aniversarea a doi ani de la redeschiderea Mănăstirii Arbore din județul Suceava. Mântuitorul, explică Episcopul Daciei Felix, „prin smerenia sa, ne îndeamnă și pe noi să fim înaintea lui Dumnezeu, smeriți. (…) Să luăm chipul acesta al Botezătorului, să luăm pildă de la postirea lui, să luăm pildă…
„Să fim smeriți, să nu-i manipulăm pe cei din jurul nostru, nici emoțional, nici relațional, pentru a ne hrăni propriul orgoliu”, a subliniat Preasfințitul Părinte Ignatie duminică la Sfânta Liturghie oficiată în localitatea Poșta Elan, filie a Parohiei Gușiței. În cuvânt, Episcopul Hușilor a vorbit despre atitudinea Sfântului Ioan Botezătorul din care trebuie „să învățăm…
Așezământul Monahal Românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” din Budapesta și-a sărbătorit duminică hramul și aniversarea a 15 ani de la înființare. Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, a oficiat slujba Sfintei Liturghii împreună cu alți clerici. Din soborul slujitor au făcut parte protos. David Pop, conducătorul Așezământului Monahal Românesc, pr. Marius Maghiaru, protopop de…
Mitropolitul Ioan al Banatului a păstrat și anul acesta tradiția de a lua masa cu persoanele fără adăpost din Timișoara. „Aceștia sunt o parte dintre prietenii mei din Timișoara. Nicăieri nu m-aș fi putut simți astăzi mai bine, după ce am venit de la sfânta biserică decât printre acești oameni care își pun nădejdea numai…
Preotul Mihai Himcinschi, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, a primit duminică Crucea Patriarhală în semn de recunoștință pentru activitatea pastorală și academică în slujba Bisericii. Distincția i-a fost înmânată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, după slujba de târnosire a Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia. Cu această ocazie, Arhiepiscopul Alba Iuliei le-a…
Sărbătoarea Botezului Domnului și slujba Sfințirii Mari a apei au scos din case numeroși români din țară, din jurul granițelor și din diaspora. Credincioșii ortodocși au mers în număr mare la biserică, pentru a se ruga și a primi Agheasmă Mare. Multe parohii și catedrale au îmbuteliat apa sfințită în zeci de mii de sticle…
Preasfințitul Părinte Siluan a oficiat sâmbătă Sfânta Liturghie și slujba Aghesmei Mari la Catedrala Episcopală din Giula. Episcopul Ortodox Român al Ungariei le-a vorbit celor prezenți despre începutul misiunii în lume a Mântuitorului și despre beneficiile Aghesmei Mari. În cuvântul rostit la finalul slujbei, ierarhul a vorbit despre beneficiile Aghesmei Mari și a subliniat întâmplările…
De sărbătoarea Bobotezei, Arhiepiscopia Dunării de Jos a oferit peste 150.000 de recipiente cu Agheasmă Mare locuitorilor Municipiilor Brăila și Galați. Programul liturgic a început la Brăila, prin Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Casian la Catedrala „Nașterea Domnului”, urmată de o procesiune până la faleza Dunării, încheiată cu slujba Aghesmei Mari. În a doua…
Praznicul Botezului Domnului a fost sărbătorit sâmbătă la Biserica românească „Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena. Proiectul lăcașului de cult a fost inspirat din arhitectura bisericii Mănăstirii Voroneț. În momentul de față lucrările se află la stadiul picturii interioare, urmând ca ulterior și pereții exteriori ai bisericii să fie pictați. În construcția edificiului au fost…
Românii stabiliți în Italia și Spania au sărbătorit sâmbătă Praznicul Botezului Domnului la Roma, Madrid și Barcelona. La Roma, Preasfințitul Părinte Siluan a oficiat Sfânta Liturghie și slujba Aghesmei Mari la Paraclisul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Centrul Eparhial. Ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre arătarea Sfintei Treimi și efectele ulterioare ale Botezului Domnului.…
„Sf. Ioan Botezătorul a fost cu adevărat un om al luminii, a adus lumină, dar nu a fost el Lumina, ci o lumină reflectată. Lumina lui Ioan a început să scadă, să apună, atunci când Iisus, Lumina lumii, a început să predice”, a spus duminică Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul. „Aceasta a fost vocația Sfântului Ioan:…
Publicăm integral cuvântul de învățătură al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului), preluat din săptămânalul Lumina de Duminică al Patriarhiei Române. „În vremea aceea, auzind că Ioan a fost întemnițat, Iisus a plecat în Galileea. Și, părăsind Nazaretul, a venit să locuiască în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon și…
Aproape două milioane de români îl cinstesc drept ocrotitor spiritual pe Sfântul Ioan Botezătorul în ziua de pomenire a Soborului său. Numele de botez de Ioan, Ionuț și Ion sunt cele mai frecvente la domni, iar numele Ioana, Ionela și Oana sunt cele mai frecvente la doamne și domnișoare. De altfel, numele de Ioan și…
Mitropolitul Ioan al Banatului își serbează onomastica duminică, în ziua de pomenire a Soborului Sfântului Ioan Botezătorul. Patriarhul României i-a adresat un mesaj de felicitare. Înaltpreasfințitul Părinte Ioan Selejan s-a născut în 16 noiembrie 1951 la Pietrani, jud. Bihor. A urmat Liceul „Constantin Brâncuşi” din Oradea şi cursurile Facultăţii de Instalaţii şi Automatizări a Institutului…