Ziua Internațională a Femeii este serbată anual în data de 8 martie. Patriarhia Română a dedicat anul 2026 familiei creștine și sfintelor femei din calendar. Ziua Internațională a Femeii a fost sărbătorită pentru prima dată pe 19 martie 1911, în Austria, Elveția, Danemarca și Germania. Cu această ocazie, în cadrul manifestărilor organizate, au fost cerute…
Mai multe persoane private de libertate din Penitenciarul București – Jilava au vizitat Mănăstirea Pasărea. Activitatea face parte din programul de reintegrare socială, desfășurat la nivelul instituției de detenție. Deținuții s-au închinat în incinta așezământului monahal, după care au vizitat muzeul mănăstirii în care se află o colecție de artă bisericească formată din broderii, tipărituri…
Prof. univ. dr. Florin Pop, directorul Școlii doctorale a Facultății de Automatică și Calculatoare, este profesor la Universitatea Politehnica din București, dar și absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Capitală. Interviu de Alexandra Nadane În Luna pentru Viață, a acordat un interviu-mărturie despre credință și valorile familiei. „Iubirea și răbdarea ne fac…
Potrivit unui proiect de lege depus în Parlament, data de 15 mai ar putea deveni Ziua Națională a Familiei. Inițiatorii susțin că această zi va avea scopul de a evidenția importanța familiei în societatea românească și de a încuraja politici publice pentru creșterea natalității și îmbunătățirea tendințelor demografice. Dacă proiectul va fi adoptat, Parlamentul, Administrația…
Ierarhi, preoți și credincioși români aflați într-un pelerinaj în Egipt au fost primiți la reședința papală din Cairo de Patriarhul Tawadros II al Bisericii Ortodoxe Copte. Episcopii Nicodim al Severinului și Strehaiei, Andrei al Covasnei și Harghitei, Nestor al Devei și Hunedoarei, alături de Arhiereul vicar Gherontie Hunedoreanul au făcut parte din delegație. Pelerini în…
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – filiala București (ASCOR București) organizează, în perioada 28-30 martie, un pelerinaj în Transilvania, pe urmele noilor sfinți canonizați de Biserica Ortodoxă Română. Traseul cuprinde mănăstiri și locuri de pelerinaj importante, unde credincioșii vor putea explora bogățiile spirituale ale zonei și cunoaște sfinții recent canonizați. Călătoria va începe cu vizitarea…
Academicianul Bogdan C. Simionescu va fi omagiat miercuri, de la ora 12:00, la Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi. Bogdan C. Simionescu a fost profesor de „Știința polimerilor” la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și director al Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” din Iași. Cu o…
La 21 de ani de la atentatul terorist din Madrid, o slujbă de pomenire va fi săvârșită duminică la Catedrala Ortodoxă Română „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din capitala Spaniei. Spania a fost marcată în data de 11 martie 2004 de unul dintre cele mai grave atentate teroriste din Europa pe timp de pace. Zece…
Ierarhii ortodocși din Germania le-au transmis printr-o scrisoare pastorală credincioșilor câteva cuvinte despre importanța Marelui Post: „Lumea noastră este marcată de războaie, crize și nedreptăți. Mulți oameni trăiesc persecuții, violență și frică. În această perioadă, noi, creștinii, suntem chemați nu doar să ne rugăm pentru pace, ci și să acționăm activ pentru aceasta. Perioada Postului…
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a oficiat joi slujba Canonului Mare la Catedrala Mitropolitană din Iași și i-a îndemnat pe credincioși la introspecție și la conștientizarea stării personale de pocăință. „Avem în față patruzeci și ceva de zile până la sărbătoarea Învierii Domnului și Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. Este vremea Postului celui Mare, o chemare spre pocăință…
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, va susține la Timișoara o conferință intitulată „Ce poate învăța un creștin azi, din viața unui călugăr din altă vreme?”. Evenimentul va avea loc joi, 20 martie, de la ora 18:00, la Congress Hall, Sala Verdi – Iulius Town, din Timișoara. Conferința este organizată…
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a organizat joi o nouă acțiune în cadrul Campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, prin intermediul căreia 70 de vârstnici din localitatea Schiulești, județul Prahova, au primit consultații oftalmologice gratuite. Pe baza acestor consultații, beneficiarii vor primi gratuit și ochelari. „De fiecare dată, noi încercăm să ajutăm vârstnicii vulnerabili care…
„Avem nevoie de rugăciune, pentru că rugăciunea dă putere creșterii noastre duhovnicești. Această putere vine de la Dumnezeu. Iar în acest urcuș duhovnicesc către Slăvita Înviere avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu”, a spus Episcopul Antonie de Bălți miercuri seară, la Canonul Mare. Preasfinția Sa a oficiat slujba Pavecerniței Mari la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului…
La Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) începe procesul de digitalizare a serviciilor, inclusiv a celor de acordare a finanțărilor nerambursabile pentru românii din diaspora. Aceasta va ajuta la eficientizarea sprijinului oferit de guvern și a accesului beneficiarilor la servicii. Contractul pentru derularea proiectului de digitalizare a fost semnat joi. Proiectul „Servicii digitale inteligente pentru românii…
Comunitatea ortodocșilor români din Southampton, Marea Britanie, a finalizat luna trecută achiziția Bisericii Holy Trinity din acest oraș-port. Sfântul lăcaș păstrează vie memoria victimelor Titanicului, vaporul naufragiat care a plecat spre America din acest port. Achiziția s-a desfășurat în două etape: biserica a fost cumpărată, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale,…
Primăria Capitalei a anunțat joi o acțiune de împădurire în Parcul Tineretului unde vor fi plantați peste 15.000 de puieți și arbori. Acțiunea va avea loc sâmbătă și duminică, de la ora 09:00, în zona Cuțitul de Argint. Arborii vor fi plantați pe o suprafață de aproximativ 5.700 de mp prin metoda inovatoare Miyawaki, cunoscută…
5 știri publicate ieri pe Basilica.ro, numai bune pentru un început de weekend pozitiv. Elevii și studenții teologi din Târgoviște au participat la simpozionul dedicat Centenarului Patriarhiei Române Arhiepiscopia Târgoviștei a organizat miercuri un simpozion dedicat Centenarului Patriarhiei Române, aniversării a 140 de ani de autocefalie și a 1.700 de ani de la Primul Sinod…
Preafericitul Părinte Miron Cristea, primul Patriarh al României, s-a mutat la cele veșnice în 6 martie 1939, după o activitate prodigioasă de ctitorie culturală, instituțională și de diplomație bisericească. A păstorit într-o perioadă de mari transformări sociale și politice, participând la Marea Unire, unificând administrativ-organizațional Biserica Ortodoxă Română și, printre altele, prezidând comisia care a…
La finalul Pavecerniței Mari, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, le-a vorbit miercuri credincioșilor despre credința lucrătoare în sufletul omului: Pocăința devine bucuria de a vedea că putem călca deasupra mării învolburate. În predica sa, ierarhul a subliniat că prin nădejdea în mila și binecuvântarea lui Dumnezeu, omul se schimbă, strigătul de…
Valentin Naghi, voluntar al Asociației Filantropia Oradea, a fost premiat la Gala Voluntarilor din Domeniul Social. Gala a fost organizată de Direcția de Asistență Socială Oradea și a reunit peste o sută de participanți, incluzând voluntari și reprezentanți ai organizațiilor din domeniul social. În cadrul galei, distincția „Voluntarul Anului 2025” a fost acordată lui Valentin Naghi,…