Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a organizat luni Simpozionul Național Studențesc „Valorile spirituale – temelie a valorilor umane”. „Credința în Dumnezeu trebuie afirmată și mărturisită”, a spus Părintele Conferențiar Gheorghe Holbea, prodecanul facultății. Actuala ediție s-a încadrat în contextul Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al 20‑lea, având…
Capela Parohiei Iancu Nou-Bălăneanu din Capitală va fi sfințită duminică, 25 mai, după lucrările de renovare. Slujba de sfințire și Sfânta Liturghie vor fi oficiate de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Noua capelă a fost construită în perioada 2014‑2019 cu sprijinul credincioșilor, al autorităților locale și al unor sponsori, din dorința…
Trei ierarhi și un sobor numeros de clerici de ambele maluri ale Prutului au slujit duminică la Mănăstirea Hadâmbu din județul Iași, care a aniversat 35 de ani de la reînființare. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos, împreună cu Episcopul Antonie de Bălți și Episcopul vicar Nichifor Botoșăneanul al…
Episcopul Ortodox Român al Italiei a transmis vineri un mesaj de apreciere pentru lucrarea și strădania depusă la traducerea literară ecumenică a Noului Testament, mulțumind echipei de traducători și tuturor celor implicați în acest proiect. Mesajul a fost prezentat de preotul Mihai Drigă, protopop onorific și parohul Bisericii „Sfânta Treime” din Bari, la lansarea „Nuovo Testamento…
Peste 280 de elevi de liceu au participat zilele trecute la etapa națională a Olimpiadei „Cultură și spiritualitate românească” desfășurată la Deva între 14 și 18 mai. Deschiderea a avut loc miercuri la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Deva, unde participanții au fost întâmpinați de Episcopul Nestor al Devei și Hunedoarei și de organizatorii competiției.…
Episcopul Ignatie al Hușilor a vorbit duminică despre descoperirea de sine la contactul cu divinitatea, prin exemplul femeii samarinence care l-a întâlnit pe Hristos la fântâna lui Iacov. „Dumnezeu-Omul, în delicateţea, înţelegerea și bunătatea Sa, este Cel care o ajută pe această femeie să se regăsească pe sine însăși”, a spus PS Ignatie. „Noi avem…
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și Institutul pentru Biserici Răsăritene al Diecezei Romano-Catolice de Regensburg, Germania, au organizat la Sibiu, în perioada 16-17 mai, Simpozionul Internațional „Maxim Mărturisitorul – Autorul, opera sa și recepția acesteia în trecut și prezent”. Au participat oameni de știință din Bulgaria,…
Episcopul Ambrozie a resfințit duminică Biserica din localitatea Podul Doamnei. Evenimentul a avut loc la o sută de ani de la consacrarea inițială. Lăcașul de cult închinat Sfinților Împărați Constantin și Elena a primit la resfințire și hramul Sfintei Sabina, notează Episcopia Giurgiului. Părintele paroh Sergiu Bîgu și preotul Silviu Bucșăneanu de la parohia Malu…
Mitropolitul Petru al Basarabiei s-a întâlnit luni, la Reședința Mitropolitană din Chișinău, cu Igor Grosu, Președintele Parlamentului Republicii Moldova. La întâlnire au mai participat Vladimir Bolea, Viceprim-ministru și Ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Părintele Gabriel-Andrei Gherasă, Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Chișinăului, și Arhid. Iurie Saganovschi, Secretarul Cabinetului Mitropolitan. Întâlnirea a prilejuit un dialog deschis…
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal și Secretarul Sfântului Sinod, l‑a primit luni, 19 mai 2025, în audiență, la Palatul Patriarhiei, pe Părintele Michael Najim, directorul A.H.O.S. (Antiochian House of Studies in North America), însoțit de Presbitera Eva Najim. La eveniment a participat și Preasfințitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum, Patriarhia Antiohiei. Preasfințitul…
Episcopul Ortodox Român al Canadei a participat vineri la comemorarea sfinților martiri care s-au jertfit pentru credință și țară în timpul genocidului armean. Ierarhul român a răspuns invitației Episcopului Abgar Hovakimyan, Primatul Episcopiei Armene a Canadei. Evenimentul a fost dedicat comemorării a 110 ani de la genocidul armean și avut loc în Catedrala catolică Notre…
Mitropolitul Teofan a oferit răspunsul la întrebarea „De ce zidim biserici?” în prezența miilor de persoane participante duminică la slujba de sfințire a Bisericii „Sfânta Vineri” din Pașcani, județul Iași. „Zidim sfintele biserici pentru că în Sfânta Biserică se află apa cea vie. Preluând cuvântul Sfintei Evanghelii, apa cea vie, Hristos Domnul, este oferit credincioșilor,…
La finalul Liturghiei oficiate de PS Timotei Prahoveanul, duminică, la Mănăstirea Radu Vodă a avut loc festivitatea de premiere a portofoliilor câștigătoare întocmite de grupurile catehetice din Arhiepiscopia Bucureștilor, în cadrul Concursului național catehetic. În cuvântul rostit în cadrul slujbei, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a vorbit despre întâlnirea Mântuitorului cu femeia samarineancă, viitoarea Muceniță Fotini.…
Oltenia l-a comemorat pe Mitropolitul Nestor Vornicescu, la 25 de ani de la plecarea în veșnicie. Cu acest prilej, Mitropolitul Irineu și alți patru ierarhi români au înălțat rugăciuni și au rostit evocări omagiale, sâmbătă, la Craiova. „A fost un ierarh al verticalității, al erudiției, al dăruirii. Am învățat din slujirea lui curajul de a-L…
Începe săptămâna cu „Binele de știut” din viața Bisericii. Patriarhul Daniel a votat în al doilea tur al Alegerilor Prezidențiale 2025 Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a votat duminică în Turul II al Alegerilor Prezidențiale. Citește mai mult. Episcopul Melchisedec Ștefănescu pomenit la Roman: PS Benedict i-a schițat portretul duhovnicesc. Cum să-i urmăm…
Mănăstirea Antim din Capitală a găzduit vineri conferința „Sfântul Sofian, duhovnicul pictor”, eveniment dedicat noului sfânt mărturisitor care a fost stareț, duhovnic, rugător și pictor al sfântului așezământ. Evenimentul, care va fi urmat de alte evocări similare, s-a încadrat în tematica Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor români ortodocși din secolul al 20-lea în Patriarhia…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a votat duminică în Turul II al Alegerilor Prezidențiale. Patriarhul României a ajuns în jurul orei 17:30 la secția de votare amenajată în cadrul Școlii Gimnaziale „Ienăchiță Văcărescu” din Capitală, unde și-a exercitat dreptul de a alege. În 18 mai, românii votează Președintele României. În total, 9 milioane de…
Înaltpreasfințitul Părinte Iov Getcha, Mitropolit de Pisidia (Patriarhia Ecumenică), a vizitat vineri Biblioteca Sfântului Sinod. Arhim. Policarp Chițulescu, directorul instituției, i-a fost ghid. Ierarhul a fost prezent la București în perioada 13-17 mai 2025, pentru a participa la Simpozionul Internațional de Teologie „Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325): credința ortodoxă – baza unității Bisericii”. La…
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a explicat duminică, la Parohia Dorobanți, afirmația Mântuitorului din dialogul cu femeia samarineancă: Voi vă închinați căruia nu știți; noi ne închinăm Căruia știm, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul, și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr,…
Principala învățătură desprinsă din dialogul Mântuitorului Iisus Hristos cu Femeia Samarineancă este că „Iisus Hristos este Izvorul harului divin, numit apa cea vie, care vindecă pe om de păcat și-i sfințește viața”, a spus duminică Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. „Sfântul Apostol Pavel numește har lucrarea mântuitoare a lui Hristos”, a adăugat Patriarhul…