Ierarhii ortodocși din Marea Britanie s-au numărat printre semnatarii unui apel împotriva legalizării sinuciderii asistate. „Trebuie să oferim îngrijire, nu ucidere”, au transmis clericii. Scrisoarea a fost publicată înaintea revenirii în Parlamentul britanic a proiectului de lege „Terminally Ill Adults (End of Life) Bill”, care ar fi permis adulților cu o speranță de viață mai…
Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va participa la Sfânta Liturghie în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji în Parohia „Sfânta…
Trinitas Film a lansat sâmbătă, în ajunul proclamării locale a Sfintei Magdalena de la Mălainița, docudrama „VIDI BOG – VEDE DUMNEZEU”, dedicată vieții și mărturisirii acesteia în comunitățile românești din Valea Timocului. Producția cinematografică urmărește viața Sfintei Magdalena de la Mălainița în contextul Primului Război Mondial, într-o perioadă în care mai multe comunități din regiune…
Ministrul grec al Finanțelor, Kyriakos Pierrakakis, a fost primit sâmbătă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Reședința Patriarhală. „România și Grecia sunt unite prin legături foarte puternice, care au rezistat de secole”, a subliniat oficialul grec. La vizita oficială a participat și Evangelia Grammatika, ambasadoarea Greciei la București. Discuțiile au vizat relațiile dintre cele două…
Părintele arhimandrit Ioan Meiu, reprezentantul Patriarhiei Române în Țara Sfântă și superiorul Așezămintelor Românești de la Locurile Sfinte, l-a primit miercuri în vizită pe episcopul anglican Peter Eaton din Statele Unite ale Americii. Potrivit unei declarații oferite de arhim. Ioan Meiu pentru Agenția de știri Basilica, ierarhul Bisericii Episcopale din Sud-Estul Floridei și-a exprimat aprecierea…
O delegație a Comisiei Europene condusă de Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv, a vizitat vineri Centrul de Activități cu Tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” din Pantelimon, județul Ilfov. „Un exemplu de proiect care este relevant pentru întreaga Uniune Europeană”, a declarat comisarul european pentru Trinitas TV. Roxana Mînzatu a apreciat amploarea proiectului și serviciile care vor fi…
Ziua Mondială a Primului Ajutor este marcată anual în a doua sâmbătă din septembrie și evidențiază importanța unor cunoștințe accesibile tuturor, dar esențiale pentru salvarea de vieți. Tema ediției din 2026 este „Primul ajutor în contexte de migrație”, cu accent pe accesul persoanelor aflate în mișcare la sprijin sigur și eficient, fără stigmatizare sau discriminare.…
Episcopia Europei de Nord invită tinerele familii din eparhie să participe la o întâlnire pe tema „Familia ortodoxă în diaspora: cum rămânem împreună în Hristos?”, desfășurată în 16 și 17 octombrie la Copenhaga. Manifestarea, devenită tradiție pentru eparhie, va avea loc la Biserica Paraclis Episcopal din Capitala Danemarcei. „Aflată în centrul preocupărilor pastorale ale Bisericii,…
Mai multe biserici din București se pregătesc de sărbătoarea Sfântului Ierarh Visarion, Arhiepiscopul Larisei, care a salvat Capitala de epidemiile de ciumă din secolul 18. Sfântul Visarion este cinstit în data de 15 septembrie, imediat după praznicul Înălțării Sfintei Cruci. Printre lăcașurile de cult din București care îl au ocrotitor principal sau secundar se numără…
Tot mai mulți oameni se simt singuri, chiar și în mijlocul familiei sau al comunității. Relațiile au nevoie de atenție, smerenie, de asumare și efort pentru a rămâne vii, iar unitatea familiei se poate eroda nu doar în urma unor crize majore, ci și prin lipsa dialogului, resentimente și răni care nu sunt reparate. Despre…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a primit vineri, 11 septembrie 2026, la Reședința Patriarhală, vizita oficială a doamnei Roxana Mînzatu, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene. Din delegație au făcut parte doamna Mara Roman, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, domnul Cătălin Gheran, membru al Cabinetului doamnei Mînzatu; dl. Rareș Achiriloaie membru al Cabinetului și Consilier…
Constantin Popa, tatăl arhidiaconului Gheorghe-Cristian Popa, consilier patriarhal coordonator și directorul Trinitas TV, a fost înmormântat vineri în satul natal, localitatea Prăjești din județul Bacău. Slujba de înmormântare a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, în Biserica „Izvorul Tămăduirii” din localitate. Din soborul de slujitori au făcut parte clerici din Centrul…
Biblioteca Academiei Române a prezentat vineri moștenirea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul printr-o expoziție cu peste 55 de tipărituri și manuscrise care ilustrează contribuția sa la viața bisericească și culturală. Manifestarea, intitulată „Popoare diferite cu un singur Crez: Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul ca tipograf, traducător și unificator cultural”, a fost organizată în colaborare cu…
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) promovează alimentația echilibrată și activitatea fizică printr-o nouă campanie națională desfășurată în perioada septembrie–octombrie 2026. Acțiunea se adresează copiilor, familiilor, angajaților care lucrează la birou și persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani. Inițiativa are ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare cu privire la rolul alimentației și al…
Sediul Protopopiatului Roman a fost sfințit joi, după finalizarea lucrărilor de reabilitare și amenajare, în cadrul unei ceremonii oficiate de Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului și Episcopul vicar Teofil Trotușanul. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat caracterul comunitar al lucrării și implicarea clericilor în realizarea acesteia. „Toți sunteți aici pentru faptul că ați…
Adolescenții din echipa de robotică AICitizens a Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani au devenit profesori pentru elevi din comunități defavorizate din județul Vrancea, informează Agerpres. Atelierele de programare, proiectare 3D și robotică sunt organizate pentru elevi din clasele de gimnaziu ale școlilor din Mărășești, Jariștea și Gugești. Obiectivul este ca o parte dintre…
Biserica „Sfânta Cruce și Sfântul Vasile cel Mare” de pe Calea Victoriei din București își va sărbători luni hramul de toamnă, potrivit unei postări pe pagina de Instagram a părintelui paroh Cristian Trandafir. Cu acest prilej, racla cu un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Grigorie de Nyssa de la Așezămintele Brâncovenești – Biserica „Domnița Bălașa“,…
Părintele Nicușor Beldiman, consilier patriarhal în cadrul Sectorului teologic-educațional al Administrației Patriarhale, a prezentat joi la Palatul Patriarhiei activitățile desfășurate în cadrul Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși 2026. „Pentru această generozitate și pentru contribuția la buna desfășurare a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși – București 2026, ne exprimăm recunoștința față de toți cei care au…
Finalul verii și al anului bisericesc a fost marcat de sărbători importante și evenimente deosebite pentru comunitățile ortodoxe din țară, dar și din diaspora. De la Postul Adormirii Maicii Domnului și proclamarea locală a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, până la procesiuni cu sfinte moaște și hramuri, luna august a adus numeroase momente de împreună-rugăciune.…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis vineri un mesaj de condoleanțe la înmormântarea domnului Constantin Popa, tatăl arhidiaconului Gheorghe-Cristian Popa, consilier patriarhal și Directorul Trinitas TV. Preafericirea Sa l-a descris pe domnul Constantin Popa drept „un mirean credincios al Bisericii Ortodoxe, soț și părinte iubitor, om bun și blând, care, prin felul său de a…