Românii din Malta își promovează tradițiile și identitatea culturală printr-un nou proiect, care se desfășoară în perioada 1 iulie – 30 octombrie, potrivit unui comunicat de presă. Inițiativa aparține unicei parohii românești din țară.
Acțiunea se adresează în special familiilor, copiilor și tinerilor români și are ca scop apropierea de limba maternă, tradiții și valorile culturale și spirituale ale României.
Printre alte obiective ale proiectului, cu tema „Identitate și cultură românească în diaspora în Malta”, se urmărește promovarea patrimoniului românesc în societatea malteză și dezvoltarea dialogului între cele două comunități.
„Pentru comunitatea românească din Malta, identitatea înseamnă nu doar păstrarea legăturii cu România, ci și transmiterea ei mai departe. Prin acest proiect dorim ca noile generații să își cunoască rădăcinile, iar prietenii noștri maltezi să descopere mai bine cultura și istoria României”, a transmis părintele paroh George Alexandru Popescu.
Prietenia româno-malteză
Una dintre manifestările importante ale proiectului va avea loc în data de 24 octombrie, la San Anton Palace din Attard, reședința prezidențială a Maltei.
Evenimentul cultural se va desfășura sub patronajul și cu găzduirea Excelenței Sale Myriam Spiteri Debono, Președintele Republicii Malta.
Întâlnirea va valorifica legăturile istorice și culturale dintre România și Malta. Un loc aparte va fi acordat Reginei Maria, care și-a petrecut o parte a copilăriei în această țară.
„România rămâne țara rădăcinilor noastre, iar Malta a devenit pentru mulți dintre noi a doua casă”, au transmis reprezentanți Bisericii Ortodoxe Române din Malta într-o postare pe pagina de Facebook.
Proiectul „Identitate și cultură românească în diaspora în Malta” este finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Foto credit: Facebook / Biserica Ortodoxă Română – Malta
















