Eparhii

Festival de muzică corală religioasă în județul Suceava

basilica.ro

În Duminica a V-a a Postului Mare, localitatea „Fundu Moldovei” din județul Suceava a primit vizita Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Pimen.

Ierarhul a săvârșit cu acest prilej Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Dimitrie”, ridicată în secocolul al XIX-lea.

În dupa-amiaza aceleiași zile, la Căminul Cultural din localitate a avut loc ediția a XXV-a Festivalul – Concurs Naţional de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă „Buna Vestire”. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava şi al autorităţilor locale, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Pimen.

Festivalul concurs s-a desfășurat pe mai multe secţiuni, destinate atât ansamblurilor de copii cât și corurilor parohiale.

Festivalul a fost înfiinţat în 1990, la iniţiativa preşedintelui Societăţii de Cultură „Dimitrie Gusti” din Fundu Moldovei, Ion Iacob.

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a primit cu acest prilej diploma de excelenţă şi medalia jubiliară a celei de-a XXV-a ediţii a Festivalului – Concurs Naţional de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă “Buna Vestire”.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5