Episcopul Visarion al Tulcii își serbează onomastica de sărbătoarea Sf. Visarion Sarai, unul dintre Sfinții Mărturisitori Ardeleni.
Preasfinția Sa s-a născut în data de 19 octombrie 1959 la Tălmaciu, județul Sibiu.
A studiat Teologia la nivel de Licență și Doctorat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu în perioada 1982-1989.
Teza de licență, pe care a scris-o sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, s-a intitulat „Biserica Ortodoxă Română văzută de călătorii străini (sec. XV – XIX)”, iar teza de doctorat a fost în domeniul Teologiei Dogmatice și Simbolice.
Între 1991 și 1994 a lucrat ca asistent universitar la catedra de Limbi clasice a Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, apoi, în perioada 1994-1997, a urmat cursuri de specializare la Facultatea de Filosofie a Universității din Atena, Grecia.
Ierarhul a scris mai multe cărți și numeroase articole de specialitate, iar în 2005 a susținut, tot la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, teza de doctorat „Învățătura mariologică a Sfântului Nicolae Cabasila”.
Tunderea în monahism și arhieria
A primit tunderea în monahism în 5 mai 1989, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, jud. Brașov, când a primit numele de monah Visarion. În perioada iunie 1989-iulie 1996, a fost Secretar eparhial la Centrul Mitropolitan din Sibiu, iar între 1996 și 1997 Consilier cultural la Arhiepiscopia Sibiului.
Preasfințitul Părinte Visarion a fost hirotonit arhiereu în 12 octombrie 1997, după ce a fost ales în demnitatea de Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, pe care a deținut-o până în 2008, când a fost ales Episcop al Tulcii.
A fost întronizat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care este și Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, în 25 martie 2008, la Catedrala „Buna Vestire” din Tulcea.
Sub îndrumarea sa au fost construite zeci de biserici noi, au fost restaurate și consolidate lăcașuri de cult și monumente istorice, precum și înființate noi parohii, mănăstiri și protopopiate.
Ierarhul sprijină viața monahală și promovează educația religioasă, activitățile culturale și implicarea tinerilor în viața Bisericii. A acordat atenție deosebită misiunii sociale și filantropice, îngrijirii persoanelor bolnave și consolidării legăturii dintre Biserică și comunitate.
















