Credincioșii din Parohia Humosu – Sirețel, Protopopiatul Pașcani, județul Iași, au participat sâmbătă, 13 septembrie 2014, la un pelerinaj închinat Înălțării Sfintei Cruci. Acesta s-a desfășurat la două mănăstiri din județul Botoșani, la inițiativa părintelui paroh Ionuț Ailincăi. Mai întâi, în biserica parohială, oamenii au ascultat rugăciunile dimineții. Prima oprire a avut loc la Mănăstirea Sihăstria Voronei, unde a fost citit Acatistul Sfintei Cruci. „Apoi, ne-am îndreptat spre peștera Sfântului Onufrie de la Vorona. Cei 40 de kilometri pe care i-am parcurs ne-au amintit de Patimile Mântuitorului Hristos pentru noi, oamenii. Sperăm ca acest drum al crucii să devină o tradiție, dar și un mod de a-L căuta pe Dumnezeu în viața noastră”, a spus părintele paroh Ionuț Ailincăi.
Drumul Crucii în Parohia Humosu, Protopopiatul Pașcani

- Femei cu viață sfântă din Biblie au fost evocate la o conferință organizată la Rădăuți
- Patrimoniul cultural al Mehedințiului, promovat printr-un simpozion organizat de Episcopia Severinului și Strehaiei
- IPS Ioachim i-a îndemnat pe stareții și starețele din eparhie să utilizeze cu discernământ tehnologiile moderne















