Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților a îndemnat, de Ziua Internațională a Păcii, la împăcare cu semenii: „Pacea nu poate rodi într-un suflet care cultivă dreptatea proprie, deoarece omul împăcat nu este cel care se consideră fără greșeală, ci cel care știe să vadă partea sa de responsabilitate”.
Înaltpreasfinția Sa a arătat că participarea la Sfânta Liturghie oferă un model de conviețuire în care oameni diferiți se adună înaintea aceluiași Dumnezeu și sunt chemați să transforme credința în dragoste față de aproapele.
„Întipăriți-vă în inimă cererea În pace Domnului să ne rugăm, pentru că Biserica așază pacea la începutul rugăciunii împreună, arătând că apropierea de Dumnezeu cere și o anumită așezare a omului față de sine și față de ceilalți”, a spus arhiepiscopul.
„Primiți cuvântul Pace tuturor ca pe o binecuvântare care depășește buna înțelegere dintre oameni, fiindcă pacea lui Hristos nu exclude încercarea, ci ne dă puterea de a nu lăsa neînțelegerile să pună stăpânire pe inima noastră”.
Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a subliniat că dorința de unitate trebuie să fie însoțită de blândețe, răbdare, milostivire și disponibilitate: „Lărgiți rugăciunea până la cei pe care nu îi cunoașteți și poate nu îi veți întâlni niciodată, fiindcă Biserica se roagă pentru lume”.
Pacea ca legătură între pământ și cer
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a explicat importanța discernământului în comunicarea cu ceilalți, arătând că uneori pacea poate fi păstrată prin renunțarea la răspunsurile impulsive și la conflictele care nu aduc folos: „Deprindeți tăcerea care nu este semn de indiferență, ci de discernământ”.
„Nu orice răspuns grăbit vindecă și nu orice cuvânt spus la timp este cu adevărat folositor”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a evidențiat respectarea libertății celuilalt și recunoașterea propriilor limite în procesul împăcării, îndemnându-i pe credincioși să ceară ajutorul lui Dumnezeu atunci când nu pot vindeca singuri anumite rupturi.
„Rugăciunea sinceră începe când omul recunoaște că singur nu poate vindeca toate rupturile și cere har atunci când își constată neputința”.
Înaltpreasfinția Sa a încheiat prin a sublinia realitatea care depășește simpla conviețuire socială: „Trăiți pacea ca anticipare a Împărăției lui Dumnezeu”.
















