12 mai: Ziua Internațională a Asistenților Medicali

Alexandru Boboc
Foto creditFreepik

Ziua Internaţională a Asistenţilor Medicali (International Nurses Day) a fost instituită în 1974 la iniţiativa Consiliului Internaţional al Asistenţilor Medicali.

Acest organism internațional stabilește anual o temă pentru celebrarea zilei. „Asistentele noastre. Viitorul nostru. Puterea economică a îngrijirii”, este tema de anul acesta, conform Agerpres.

Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali este o federaţie de peste 130 de asociaţii naţionale de asistenţi medicali, reprezentând cele peste 28 de milioane de asistenţi medicali din întreaga lume. Fondat în 1899, ICN este prima şi cea mai mare organizaţie internaţională din lume pentru profesioniştii din domeniul sănătăţii.

În ultimele decenii, profesia de asistent medical s-a dezvoltat. Această dezvoltare se datorează în special evoluției tehnologiei și cercetării în domeniul medical.

Asociaţiile naţionale ale asistenţilor au un rol important în informarea, consilierea, încurajarea şi sprijinirea desfăşurării activităţii acestei categorii de profesionişti.

În țara noastră funcționează Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

OAMGMAMR este o organizaţie profesională şi de reglementare cu rol de a elabora norme şi reguli de practicare a profesiei de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical, astfel încât profesioniştii să asigure pacienţilor servicii de calitate, în condiţii de siguranţă şi securitate, se arată pe site-ul oamr.ro.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5