1 iulie 1969 – A trecut la cele veșnice în București, arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet. Studii primare și gimnaziale la Câmpulung, la Liceul „Unirea” din Focșani, și universitare la Academia de Arhitectură din București. A făcut călătorii de studii în Turcia, Grecia, Israel, Egipt, Siria, insula Rodos și în țările apusene – Austria, Franța și Italia, lucrând în atelierele unor arhitecți celebri. A proiectat peste două sute de biserici și monumente, dintre care notăm: casa episcopală din Roman, Bisericile „Sfânta Vineri-Nouă”, „Sfânta Maria-Ghencea”, „Cașin” și „Cerceluș” (în București), „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din Constanța, Catedralele din Hunedoara și Sfântul Gheorghe, mausoleul eroilor din Primul Război Mondial de la Mateiaș, ansamblul clădirilor schitului din Dragoslavele, Reședință patriarhală, iar peste hotare, căminul și Biserica românească din Ierusalim și schitul de la Iordan.
1 iulie 1969 – A trecut la cele veșnice în București, arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet
- 203 ani de la trecerea în veșnicie a lui Gheorghe Lazăr, fondatorul învățământului în limba română
- A început Săptămâna Europeană a Mobilității: Transportul facil pentru toate generațiile, în centrul ediției din 2026
- Ioan Alexandru, 26 ani de la adormire: „A fi poet înseamnă a lua în grija ta totul, tot ce ființează într-o patrie”
Abonează-te la Binele de știut
Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii






- 1
- 2
- 3
- 4
- 5









