Respect pentru preoții Parohiei Borlovenii Vechi trecuți la Domnul

În Parohia Borlovenii Vechi, Protopopiatul Băile Herculane a avut loc vineri, 15 august, la orele după amiezii, slujba Parastasului pentru trei dintre preoții parohi ai parohiei, după cum ne-au transmis Diac. Pavel Canea și Darius Herea. Sicriele cu rămășițele lor pământești au fost depuse în biserica parohială în dimineață zilei de miercuri, 13 august, după ce osemintele au fost spălate de către preotul paroh cu vin și untdelemn, conform rânduielii. În toate aceste trei zile au rămas în sfânta biserică, unde au avut loc zilnic slujbe de pomenire și priveghere, credincioșii arătându-și recunoștința lor față de foștii slujitori ai altarului, care au avut o contribuție importantă în păstrarea dreptei credințe și a spiritului național românesc, fiecare aducându-și un aport important în bunul mers al parohiei. Astfel preotul Iancu Pistrilă (1878-1866) a păstorit parohia timp de 50 ani, ctitorind biserica parohială și păstorind în vremuri destul de tulburi, atunci când Curtea de la Viena hotărâse dislocarea localității Borloveni și translocarea ei undeva înspre Câmpia Panoniei, datorită nesupunerii locuitorilor acesteia față de legile concepute contrar intereselor și drepturilor națiunii române și Bisericii Ortodoxe, nesupunere percepută de către Coroana habsburgică drept un atentat direct asupra acesteia. Localitatea a fost salvată de la mutare datorită insistențelor și intervenției Generalului Alexandru Guran, originar din această localitate și un apropiat al împăratului de la Viena dar și primul român care a deținut acest grad în ierarhia militară. Preotul Timotei Borchescu (1876-1943) a păstorit parohia în vremurile grele ale dualismului și a legilor antiromânești venite dinspre Budapesta, transformând biserica și casa sa într-o adevărată școală românească și ortodoxă. Părintele Alimpe Aldescu (1909-1987) „chip al blândeții”, a avut de asemenea o slujire rodnică, însă întreruptă o perioadă, datorită condamnării pe care o suferise, trecând prin temnițele și abuzurile comuniste ale Aiudului, pentru că susținuse mișcarea de rezistență anticomunistă din Munții Banatului.

Osemintele au rămas în biserică până în după masa zilei de 15 august, Praznicul Adormirii Maicii Domnului, săvârșindu-se slujba Parastasului, apoi în sunetul clopotelor și al cântărilor duhovnicești, sicriele cu rămășițele pământești ale preoților, au fost coborâte în pământul binecuvântat din curtea bisericii, și în umbra altarului pe care l-au slujit.

În cuvântul rostit de către preotul paroh au fost subliniate aspecte din viață acestor slujitori ai altarului: „Pentru că ne găsim într-un an omagial dedicat Sfinților Brâncoveni, eroi ai credinței și mărturisirii creștine în fața abuzurilor și nedreptății, atât de frecvente în societatea în care trăim, găsindu-ne deja în ziua liturgică a prăznuirii acestora, am găsit de cuviință cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului să punctăm această sărbătoare, poate un pic indirect, cinstindu-ne „eroii” parohiei noastre, ale căror idealuri s-au identificat cu idealurile Sfântului voievod Constantin Brâncoveanu și care impun prin viață și atitudinile lor o viață demnă și verticală, față de orice tentații și provocări, ale păcatului sau ale lumii. Eroismul acestor înaintași ai noștri trebuie să fie pentru noi cei de astăzi nu doar un subiect istoric de mândrie națională sau spirituală, ci mai ales un imbold în conjunctură mondială actuală, de lupta până la jertfă, pentru păstrarea valorilor creștine și naționale, într-o lume tot mai secularizată și îndepărtată de principiile lui Hristos. Astăzi noi am arătat prin reînhumarea în curtea bisericii, recunoștință față de ei, preoții, apostolii și eroii satului nostru, deși, vorba lui Nicolae Iorga „nu numai că eroismul nu se poate porunci, dar este cu neputință să-l și răsplătești””, a subliniat părintele Petrică Zamela paroh al Parohiei Borlovenii Vechi.

Comentarii Facebook


Știri recente