Resfințirea bisericii Parohiei vâlcene Avrămești

În Duminica a IV-a după Sfintele Paști, astăzi, 26 mai, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a oficiat Sfânta Liturghie în mijlocul credincioșilor din parohia Avrămești, localitatea Scundu, județul Vâlcea, după cum ne-a transmis Arhidiacon Ioan Liviu Găman. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a târnosit și biserica parohială din localitate, după ce lucrările de consolidare, restaurare a picturii și înfrumusețare au fost finalizate.

Sute de credincioși au venit astăzi în comuna Scundu, pentru a participa la slujba de resfințire a bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din parohia Avrămești. Evenimentul a început de sâmbătă seara cu slujba Vecerniei. Astăzi, slujba de resfințire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de către Preasfințitul Episcop Emilian Lovișteanul împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinția Sa a explicat credincioșilor sensurile duhovnicești desprinse din pericopa evanghelică a Sfântului Apostol Ioan, în care Mântuitorul Hristos îl vindecă pe slăbănogul din Ierusalim ce aștepta la scăldătoarea minunată Vitezda de lângă Poarta Oilor, sfătuindu-i să sporească în credință și nădejde pentru a avea o viață sfântă și a primi de la Domnul Hristos cel înviat sănătate trupească și mântuire sufletească. „Evanghelia de astăzi ne îndeamnă să credem și să nădăjduim că numai în Biserică putem deveni sănătoși și numai în Biserică putem să primim sfințenia lui Dumnezeu. Această biserică cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” își așteaptă de acum încolo în fiecare duminică și sărbătoare, la sfintele slujbe, enoriașii și rugătorii care să vorbească și să-i mulțumească lui Dumnezeu și să-l roage pe Sfântul Nicolae să mijlocească înaintea Preasfintei Treimi pentru ei ca Parohia Avrămești să primească darurile lui Dumnezeu pe care le merită.”, a spus Părintele Episcop.

La final, Preasfințitul Emilian Lovișteanul l-a felicitat pe părintele paroh Ion Dumitrașcu, pentru activitatea pastorală, misionară și administrativă din parohie, și pe enoriașii parohiei pentru contribuția la lucrările de restaurare și înfrumusețare a bisericii din localitate. „Astăzi ne-am bucurat cu toții de posibilitatea resfințirii acestei biserici, veche de mai bine de o sută de ani. Să binecuvinteze Dumnezeu ostenelile părintelui Ion Dumitrașcu și ale fiilor și ficelor acestei parohii, care au depus multe eforturi pentru a înnoi acest sfânt locaș.”, a conchis Preasfințitul Părinte.

La rândul său, părintele Dumitrașcu i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Emilian pentru binecuvântarea adusă credincioșilor parohiei Avrămești prin această vizită pastoral-misionară.

La acest important eveniment din viața localității Scundu au mai luat parte Părintele Iulian Mădălin Bușagă, Protoiereu de Drăgășani, oficialități locale, preoți și numeroși credincioși din parohie și din împrejurimi.

Biserica parohială cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Avrămesti, comuna Scundu, județul Vâlcea, a fost construită în anul 1870 de către Marin Lisăndroiu și soția sa, Rada.

În timp, din cauza deteriorării au fost necesare lucrări de consolidare și restaurare a picturi. La inițiativa părintelui paroh Ion Dumitrașcu începând cu anul 2011 până în anul 2013, s-au realizat cu binecuvântarea ÎPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului și cu ajutorul substanțial al credincioșilor lucrări de consolidare și acoperire cu tablă zincată a sfântului locaș, s-a realizat tencuiala exterioară și înterioară și s-a împodobit cu pictură nouă, iar Sfânta Masă a fost placată cu marmură.

Întrucât parohia derulează proiectele „Hristos împărtășit copiilor” și „Alege școala!”, lângă biserică s-a construit o clădire în curs de finalizare ce are drept scop desfășurarea acestor activități catehetice.

Comentarii Facebook


Știri recente