Resfințire de biserică la Cărpeniș, județul Argeș

Credincioșii parohiei Cărpeniș din comuna Cepari, județul Argeș, au avut astăzi bucuria să participe la slujba de resfințire a bisericii din localitate oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, după cum ne-a menționat Pr. Necula Ciprian.

De asemenea, cei prezenți la acest eveniment au participat la Sfânta Liturghie oficiată pe o scenă special amenajată în curtea bisericii. Cu această ocazie Înaltpreasfinția sa a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, amintind de eforturile depuse de enoriașii parohiei Cărpeniș pentru a susține lucrările de restaurare executate în ultimii ani. De asemenea, Chiriarhul Eparhiei Argeșului și Muscelului a amintit de sprijinul deosebit pe care l-a primit de la credincioșii parohiei Cărpeniș în perioada când era preot misionar în Ardeal.

Biserica din parohia Cărpeniș poartă hramurile: Sfântul Arhidiacon Ștefan, Sfânta Sofia și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, fiind unul dintre cele mai frumoase locașuri de rugăciune construite pe valea râului Topolog.

Construcția bisericii a început în anul 1935 prin contribuția directă a domnului Ștefan Minovici, doctor în chimie, membru corespondent al Academiei Române. Ștefan Minovici ( născut la 18 iulie 1867, Râmnicu Sărat – decedat la 29 decembrie 1935, București) a înființat Catedra de Chimie Analitica, Asociația Generală a Corpului Farmaceutic din Romania in 1899 și Societatea de Chimie din Romania in 1919.

Ctitorul bisericii a fost fratele renumitului profesor Mina Minovici, fondatorul școlii române de medicină judiciară și directorul primului Institut de Medicină Legală din România, construit în 1892.

Din păcate un incident nefericit legat de construcția acestei biserici a contribuit decisiv la decesul ctitorului. Din cauza unor greșeli făcute în timpul zidirii, construcția sfântului locaș de rugăciune s-a dărâmat până la temelie. La aflarea veștii, profesorul Ștefan Minovici s-a îmbolnăvit grav și a decedat după trei luni în ziua de 29 decembrie 1935.

După moartea ctitorului, lucrările de rezidire au fost continuate de Viorica Minovici, soția acestuia, care a reușit să termine biserica în anul 1940. Pictura din interior a fost executată de pictorul Emanoil Pătroiu din București, iar sfințirea a fost făcută în anul 1941, fiind ales hramul Sfântului Arhidiacon Ștefan după numele ctitorului.

Preotul care a coordonat atunci toate lucrările a fost părintele Gheorghe Marinescu.

Din anul 1987 în parohia Cărpeniș a fost instalat părintele Ion Sescioreanu, născut în comuna Corbi, care a coordonat până în prezent toate lucrările de restaurare.

Pentru eforturile depuse în perioada 1987-2013, părintele paroh a primit astăzi din partea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului distincția de iconom stavrofor, iar cei care au contribuit financiar la restaurarea bisericii au primit diplome de vrednicie.

Comentarii Facebook


Știri recente