Resfinţire de biserică în cartierul craiovean Brazda lui Novac

Biserica ce poartă hramurile Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Antonie cel Mare, din cartierul caiovean Brazda lui Novac, a fost resfinţită duminică, 19 octombrie, în urma finalizării lucrărilor de pictură executate la sfântul locaş. Câteva sute de credincioşi, veniţi din toate zonele Cetăţii Băniei, au dorit să fie prezenţi la slujba de resfinţire şi la Sfânta Liturghie săvârşite de Inaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, după cum ne-a precizatDiacon Gheorghe Cioiu.

Piatra de temelie a Bisericii, care îi are ca ocrotitori pe Sfinţii Părinţi Vasile cel Mare şi Antonie cel Mare, a fost pusă la 31 octombrie 2009 de către IPS Părinte Mitropolit Irineu. Sfântul locaş a fost ridicat într-un timp record, în mai puţin de un an, astfel că, la 19 septembrie 2010, Mitropolitul Olteniei a fost din nou prezent în mijlocul credincioşilor acestei parohii ca să sfinţească biserica şi să o deschidă slujbelor religioase de cult. Au urmat lucrările de pictare şi îmfrumuseţare, întreaga lucrare fiind realizată cu sprijinul credincioşilor din parohie coordonaţi de părintele paroh Constantin Rusan, la care se adaugă şi alte persoane ce s-au implicat în mod deosebit în realizarea acestei sfinte lucrări şi care au primit pentru osteneala lor gramate chiriarhale de mulţumire şi apreciere din partea Mitropoliei Olteniei, printre ei numărându-se şi preotul Grigore Cârstea.

„Dumnezeu ne-a gătit locuri în Împărăţia Sa cea veşnică”

La finalul momentelor liturgice, IPS Irineu a pus la inima credincioşilor cuvânt de învăţătură despre pericopa evanghelică care a fost citită la Sfânta Liturghie (Învierea fiului văduvei din Nain, Luca 7, 11-16). „Evanghelia de astăzi ne arată că şi tinerii mor, că viaţa noastră se află în mâna lui Dumnezeu, singurul care hotărăşte când plecăm din lumea aceasta, fie tineri sau bătrâni. Să nu înţelegem însă că moartea este neapărat o pedepsă pentru viaţa noastră, pentru că viaţa este un dar de la Dumnezeu, însuşi Creatorul nostru este cel care ne cheamă permanent la viaţă. Numai că lumea aceasta şi trupurile noastre nu sunt cele mai bune locuri pentru sufletele noastre. Lumea şi trupul omenesc nu ne sunt întotdeauna de folos, Dumnezeu ne-a pregătit ceva cu mult mai bun pentru noi, ne-a gătit locuri în Împărăţia Sa cea veşnică, aşa cum spunem la slujba de înmormântare, citând Psalmistul: <<Fericită este calea în care mergi astăzi suflete, că s-a gătit ţie loc de odihnă!>> Aşadar, cu toţii trebuie să ne pregătim pentru întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos. Pentru aceasta, să sporim credinţa, nădejdea şi dragostea, să nu ezităm în a face fapte bune, în ajutorarea semenilor aflaţi în nevoie, să nu aşteptăm să ne cuprindă neputinţa şi numai atunci să alergăm la Biserică. Să-l căutăm permanent pe Dumnezeu făcând tot ceea ce este plăcut Lui. Căci orice faptă bună pe care o facem nu rămâne fără răsplată în ceruri. Şi dacă-L chemăm permanent pe Dumnezeu, El nu ne va părăsi, va fi lângă noi şi ne va cuprinde cu iubirea şi milostenia Sa, aşa cum a făcut-o şi cu femeia văduvă din Nain căreia i-a redat fiul, şi ne va dărui tot ce cerem şi este spre folosul şi mântuirea noastră”, a spus IPS Irineu.

Conotaţii cu totul speciale a avut Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie pentru doi tineri teologi care au trăit momentele unice în viaţă, de înaltă trăire duhovnicească prin primiea Tainei Hirotoniei. Astfel, Irinel Peptuşel a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Izvoare, Protoieria Băileşti, judeţul Dolj, iar Adrian Studineanu a fost hirotonit diacon pe seama Paroniei Lişteava, Protoieria Craiova Sud.

Comentarii Facebook


Știri recente

Episcopia Canadei: Conferințele Postului Mare, online

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei vă invită la seria de întâlniri duhovnicești „Conferințele Postului Mare 2021 – «Prin ușile pocăinței spre bucuria Învierii»”. Întâlnirile vor fi transmise online (via Zoom/Facebook) în primele cinci duminici ale…