Reprezentantul Arhiepiscopiei Iaşilor despre cazul profesorului de religie din Botoşani

Zilele acestea, cazul profesorului de religie din Baranca, Botoşani, a fost adus în atenţia opiniei publice prin intermediul mass mediei care a prezentat diferite variante ale incidentului din 22 martie.

S-a vehiculat că elevul ar fi fost lovit de profesorul de religie pentru că a refuzat să facă semnul sfintei cruci, ajungând astfel într-o stare gravă acasă.

Arhiepiscopia Iaşilor, prin purtătorul de cuvânt, pr. Constantin Sturzu a transmis recent o declaraţie de presă în care precizează că există „argumente pentru a susține că acuzațiile sunt, în covârșitoarea lor majoritate, cu totul nefondate”.

„Este dureros că s-au preluat în spațiul public spusele familiei copilului ca și cum acestea ar fi întrutotul adevărate, fără a acorda prezumția de nevinovăție părții acuzate” se menţionează în declaraţia de presă, evidenţiind faptul că opinia publică a fost intoxicată „într-un mod stupefiant, încurajându-se nu doar anticlericalismul, ci și escaladarea unui presupus conflict interreligios”.

Părintele Constantin Sturzu afirmă că „manipularea a mers atât de departe încât un post de televiziune central a prezentat cazul de la Baranca folosind în buclă imagini blurate de la un caz de acum câțiva ani ca și cum ar fi fost secvențe ale conflictului de zilele trecute”.

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor a lămurit anumite aspecte prezentate trunchiat în presă.

El a explicat că acel copil, nefiind de confesiune ortodoxă, nu avea obligația de a participa la ora de religie, dar putea asista cu condiția să nu deranjeze.

„Nu i s-a cerut nici un fel de implicare în activitatea didactică, cu atât mai puțin să facă rugăciunea de la final sau să facă semnul Crucii. De-a lungul orei a deranjat în multe feluri clasa și chiar a adresat numeroase injurii și amenințări la adresa preotului”.

În ceea ce priveşte incidentul, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor a precizat că „la ieșirea din clasă, când preotul l-a rugat să-i spună tatălui său să vină la școală, acel băiat a dat să-l lovească pe preot cu piciorul, moment în care acesta l-a prins de urechi și l-a scos afară”.

În declaraţia de presă se menţionează clar că gestul preotului este unul regretabil deoarece, „nimic, absolut nimic nu poate scuza această reacție”.

„Este inadmisibil și din punct de vedere pedagogic, dar mai ales din punct de vedere creștin a folosi orice fel de violență, în orice grad”.

Părintele Constantin Sturzu atenţionează că în mod cert „s-a dorit exacerbarea unei situații cu totul regretabilă”.

„Totuși, de aici până la acuzațiile că l-ar fi dat cu capul de pereți până la sânge, că preotul ar fi ieșit afară și i-ar fi amenințat și pe ceilalți copii, că acel copil ar fi leșinat și căzut într-un șanț – e o distanță uriașă!”.

În acest sens, Părintele Constantin Sturzu a făcut publice câteva mărturii video de la camerele de supraveghere din apropierea şcolii, care aduc anumite clarificări.

„Pe primele secvențe se poate vedea cum iese din școală copilul care acuză că ar fi fost lovit, urmat de alți copii. Este primul care iese, alergând, și singurul care poartă și haine de culoare vișinie. Nu se vede nici un preot ieșind după ei și amenințând, deși special este lăsată filmarea să curgă până la minutul 1 și 10 secunde al montajului pe care-l puteți urmări”.

„Pe secvențele următoare se mai poate vedea, pe o înregistrare făcută cu alte două camere de supraveghere publică, cum copilul merge fără nici un fel de probleme spre casă. Aceste secvențe sunt, credem, edificatoare pentru a respinge fără dubii măcar o parte dintre acuzații”.

În final, Pr. Sturzu îşi exprimă speranţa că și „celelalte aspecte, cu privire la ceea ce s-a întâmplat în clasă, vor fi lămurite în cel mai scurt timp”.

În plus, părintele Constantin menţionează că „în urma dialogului purtat cu autoritățile din Primărie și cele de la Școală, am aflat că preotul se bucură de o foarte bună reputație și că este apreciat inclusiv de primarul care – cred că în context are relevanță – nu este de religie ortodoxă”.

Foto credit: Digi 24

Comentarii Facebook


Știri recente