Rechizite pentru 350 elevi din Protoieria Sector 6 | „Să nu uitaţi că Hristos este mereu alături de voi”

Reechizite capitală (1)

350 elevi din Protopopiatul Sector 6 al Capitalei au primit rechizite la început de an şcolar. Cele 24 de parohii s-au mobilizat şi au ajutat în acest sens 250 de copii, iar astăzi Protoieria Sector 6 a oferit ghiozdane şi rechizite pentru 100 elevi aflaţi în jurisdicţia sa. Să nu uitaţi că Hristos este mereu alături de voi, atât la şcoală, cât şi în viaţa de zi cu zi, le-a spus părintele Costel Burlacu copiilor care au primit astăzi rechizite.

Darurile acestea reprezintă doar una dintre numeroasele acţiuni filantropice prin care Biserica vă spune că voi aparţineţi lui Hristos şi vă cheamă să învăţaţi, să deveniţi oameni erudiţi pentru a fi la rândul vostru apostoli ai Mântuitorului, a spus părintele protoiereu Costel Burlacu.

100 de elevi din cadrul Sectorului 6 al Capitalei au primit astăzi, 14 septembrie 2017, câte un ghiozdan cu rechizite şcolare. Darurile au fost oferite de Protoieria Sectorului 6. Acţiunea social filantropică a avut loc la sediul protoieriei.

Beneficiarii sunt copii proveniți din familii cu o situaţie financiară fragilă de pe raza Protopopiatului.

Această acţiune este deja o tradiţie a protoieriei noastre. Sperăm ca prin gestul nostru să venim în sprijinul acestor mici creştini care au nevoie de ajutor, care trebuie să simtă că Biserica este alături de ei şi le oferă atât dragoste părintească, cât şi ajutor material, a spus Pr. Costel Burlacu.

În fiecare ghiozdan se află caiete, câte un penar cu instrumente de scris şi colorat, dar şi alte rechizite necesare elevilor în timpul anului şcolar

Acţiunea social-filantropică a fost susţinută financiar din fondurile Protoieriei Sector 6 Capitală.

Foto credit: Radu Constantin/Protoieria Sector 6 Capitală

Comentarii Facebook


Știri recente