„Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție!” (Troparul Nașterii Domnului)
Hristos Se naște, slăviți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L!
Întruparea Fiului, văzută prin Canonul Nașterii Domnului
Pentru praznicul Nașterii Domnului cărțile de cult au reținut două canoane, de mare profunzime duhovnicească și de inegalabilă măiestrie poetică, alcătuite de Sfinții Cosma de Maiuma (†781) și Ioan Damaschin (†749). În cele ce urmează vom prezenta sensurile adânci ale praznicului Nașterii Domnului oglindite de canonul alcătuit de Sfântul Cosma de Maiuma, ale cărui irmoase s-au cântat la Utrenie în perioada Postului Nașterii Domnului, iar în întregime acesta se pune în ziua sărbătorii Crăciunului.
Specia imnografică a canonului s-a dezvoltat începând din secolul al VII-lea, ca un mod de înfrumusețare a celor nouă cântări biblice de la slujba Utreniei. Canonul era o înșiruire de scurte tropare așezate printre versetele odelor biblice, primul tropar purtând numele de „irmos”, adică „legătură, înlănțuire”, pentru că face legătura între tema cântării biblice și tema praznicului preamărit în canon. Canoanele descoperă ascultătorului sensurile adânci ale evenimentelor sărbătorite. Pentru a ajunge la această exegeză eortologică, imnografii au folosit omiliile Sfinților Părinți socotiți normativi pentru doctrina și spiritualitatea ortodoxă și ale scriitorilor bisericești care au trăit înaintea lor. Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
