Publicul ieșean a avut ocazia să redescopere patrimoniul Mănăstirii Frumoasa: Ziua Porților Deschise

Ziua Porților Deschise a fost organizată marți la Mănăstirea Frumoasa cu scopul de a redescoperi publicului așezământul monahal ieșean restaurat în 2022, precum și întreg patrimoniul cultural local.

După o serie de comunicări, participanții au avut prilejul de a vizita ansamblul monahal – monument istoric de secol 16, rectitorit de mai multe ori. În cadrul evenimentului a avut loc premierea elevilor de la Școala Gimnazială „Dimitrie A. Sturdza” care au participat la „Mănăstirea Frumoasa prin ochii copiilor”, concurs cu tematică artistică și culturală, care a fost organizat de mănăstire în luna octombrie.

Ziua Porților Deschise face parte din „Proiecte PFU (Proiect Fază Unică) de restaurare componente artistice din Biserica Sf. Voievozi a Mănăstirii Frumoasa din Iași” și are ca scop scoaterea din pericol a componentelor artistice din biserica mănăstirii.

Prof. Univ. Dr. Carmen Cecilia Solomonea de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, expert restaurator în pictură murală a precizat că inițiativa restaurărilor de la Mănăstirea Frumoasa „continuă seria de proiecte tehnice, de conservare și restaurare, care s-au realizat și pentru alte monumente din orașul Iași”.

„Este un lucru îmbucurător pentru aceste monumente, dar eu spun că este ceva important, mai ales pentru că picturile murale și iconostasele acestor biserici vor fi cunoscute la adevărata lor valoare, așa cum sunt până în prezent”.

„Chiar dacă aceste monumente, biserici, sunt vizitate, ele au fost percepute cu aceste depuneri de praf și fum, cu repictări, care acoperă de fapt adevărata valoare a acestor epoci din care provin decorațiile, a declarat aceasta”, a explicat Carmen Cecilia Solomonea.

Mănăstirea Frumoasa

Mănăstirea de maici Frumoasa are origini în secolul 16, dar actuala biserică a mănăstirii a fost reconstruită în perioada 1836-1839.

Biserica „Sfinții Voievozi” a Mănăstirii Frumoasa se remarcă prin pictura viu colorată, în tempera, printr-o catapeteasmă și un mobilier eclezial de epocă, fiind monument istoric de categoria A, de importanță națională.

Proiectul de restaurare a acesteia este finanțat de către Institutul Național al Patrimoniului, prin Apelul Timbrul monumentelor

Foto credit: Doxologia / Flavius Popa


Știri recente