PS Veniamin, mâhnit pentru ucrainenii care nu pot serba Paștele în familie: Apreciem eforturile întregii lumi

„Suntem mâhniți că anul acesta mulți frați din Ucraina nu pot să sărbătorească Paștele în familie, ci sunt pribegi pe acolo pe unde i-a dus viața în urma agresiunii războiului și a violenței din țara lor”, scrie Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud în Pastorala de Paști.

„În ultimele luni, am văzut copii lipsiți de ocrotire, mame triste, lipsite de cele necesare pentru a se bucura deplin de o viață frumoasă. Am văzut cum credința în Dumnezeu îi ajută pe oameni să înfrunte greutățile, aducându-ne speranță că războiul va înceta și cei refugiați se vor putea întoarce în țara lor, pentru continuarea vieții”, spune Preasfinția sa.

„Chiar și departe de casă, atât la noi în țară”, adaugă Episcopul Basarabiei de Sud, „cât și în alte țări europene, cei care s-au refugiat și-au găsit alinarea și bucuria vieții izvorâte din dragostea și grija fraților care i-au primit și le-au ușurat povara refugiului, prin afirmarea valorilor credinței și înmulțirea dragostei milostive și jertfelnice izvorâtă din porunca iubirii și ajutorării aproapelui”.

„Am admirat implicarea exemplară a Bisericii Ortodoxe Române, a ierarhilor, a preoților și a credincioșilor care, încă din primele zile ale războiului, și-au deschis larg inimile ca să ajute și să se facă mâinile lui Dumnezeu pentru cei aflați în suferință din cauza refugiului, dar și din cauza creșterii costurilor vieții în țara noastră”.

„Credința în Hristos a izvorât solidaritate și ne-a ajutat să ne facem gazdă bună și să-i sprijinim pe frații noștri din Ucraina arătându-le dragostea și generozitatea noastră. Mulțumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și ierarhilor din țară și diasporă care ne-au ajutat constant în această perioadă activitățile noastre social filantropice. Fără sprijinul consistent al Patriarhiei Române și al ierarhilor din diasporă nu am fi putut susține activitățile filantropice din ultimele luni”, precizează PS Veniamin.

„Apreciem eforturile întregii lumi de afirmare a valorilor și de căutare a păcii, de solidarizare cu cei aflați în suferință și în pribegie, dar și implicarea autorităților pentru a veni în sprijinul refugiaților și a le găsi un adăpost”.

„Pe calea Postului ne-am străduit și noi cei din Basarabia ca nimeni să nu ducă lipsă de cele necesare vieții, am oferim hrană și îmbrăcăminte, dar și hrană pentru suflet prin rugăciunile pentru sănătate și pace, de chemare a milei lui Dumnezeu peste noi și a duhului unității și al dragostei. În acest context, am văzut cum Dumnezeu lucrează minunat și le împlinește pe cele cu lipsă, El poartă de grijă celor necăjiți, trimițindu-le hrană și cele necesare vieții și chemându-i la viața cu Hristos”.

„Să folosim perioada sărbătorii Învierii Domnului pentru a întări comuniunea de iubire între oameni și popoare, chemându-L pe Domnul Hristos în rugăciunile noastre ca să învieze și sufletele noastre, să ne readucă la viața cea adevărată și la cunoașterea Adevărului, având ca model pe sfinții isihaști și smeriții rugători din mănăstirile și parohiile noastre, pentru a împlini îndemnul Apostolului neamurilor de a ne ruga neîcetat (I Tesaloniceni 5,17), făcând credința lucrătoare prin fapte, iar bucuria deplină, aducătoare de har și lumină, dătătoare de speranță și curaj celor care cred și se închină lui Hristos cel Înviat”.

„Nimic însă nu se poate realiza fără rugăciune curată izvorâtă dintr-o inimă smerită și iubitoare, capabilă să renunțe la ale sale pentru dragostea și bucuria comuniunii”, subliniază Episcopul Basarabiei de Sud.

Citește textul integral aici.

Foto: Arhiva Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente