PS Varlaam despre Botezul Domnului: Acum Mântuitorul își începe activitatea publică, misiunea Sf. Ioan era să Îl arate lumii

Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a oficiat Sfânta Liturghie de praznicul Botezului Domnului la Catedrala Patriarhală. După citirea textului evanghelic, ierarhul a detaliat contextul și semnificațiile evenimentului petrecut în urmă cu peste două mii de ani la Iordan.

„Până la vârsta de 30 de ani, Mântuitorul a trăit în Nazaretul Galileii, alături de Preasfânta Fecioară Maria, mama Sa, și de ocrotitorul lor, Sfântul și Dreptul Iosif. Când a împlinit 30 de ani, vârsta la care în poporul iudeu un bărbat putea deveni învățător al Legii, Iisus a venit la Iordan pentru a fi arătat lui Israel de către Ioan și pentru a-Și începe activitatea Sa publică. De aceea praznicul Botezului Dumnului se numește și Epifania, adică arătarea Domnului nostru Iisus Hristos”.

„Praznicul se numește și Teofanie”, a explicat PS Varlaam, „pentru că în momentul ieșirii Mântuitorului din apele Iordanului S-a arătat Sfânta Treime, nu doar lui Ioan, ci tuturor celor aflați pe malurile Iordanului”.

Preasfinția sa a amintit apoi cuvintele Sfântului Ioan care a spus că „Eu nu-l știam pe El, dar ca să fie El arătat lui Israel, pentru aceea am venit eu botezând cu apă”.

„Sfântul Ioan însuși arată care este scopul activității sale de chemare a poporului la botezul cu apă spre pocăință și spre iertarea păcatelor. Scopul acestei misiuni pregătitoare a Sfântului Ioan era arătarea Fiului lui Dumnezeu către lume, către popor. Pentru că El vreme de 30 de ani a trăit în smerenie în satul mamei Sale, Nazaretul Galieleii”.

„A doua și a treia zi de la Botez, când Mântuitorul va reveni la Iordan, Sfântul Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului va întări această arătare a Lui Iisus către popor numindu-L «Iată, Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii». Inspirat de Duhul Sfânt, Sfântul Ioan sintetizează într-o propoziție lucrarea mântuitoare săvârșită de Iisus Hristos Răscumpărătorul lumii care, ca Miel de Jertfă desăvârșită a luat asupra Sa păcatele noastre răstignindu-le pe crucea Golgotei”.

Mai departe, PS Varlaam a vorbit despre botezul creștin care este radical diferit față de cel pregătitor al Sfântului Ioan, oferind harul Duhului Sfânt. Citând scrierile Sf. Ioan Gură de Aur, ierarhul a spus că trebuie să fim conștienți că la botezul fiecărui creștin cerurile se deschid așa cum s-a întâmplat la Botezul Domnului.

După slujba Sfintei Liturghii, PS Varlaam și soborul Catedralei au mers pe Esplanada Reședinței Patriarhale unde Patriarhul României a oficiat slujba Aghesmei Mari.


Foto credit: Basilica.ro / Raluca Emanuela Ene

Comentarii Facebook


Știri recente