PS Varlaam a resfinţit Biserica militară Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir

Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a resfinţit joi Biserica Universității Naționale de Apărare „Carol I”, cunoscută sub numele de Biserica militară „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir”.

Evenimentul a avut loc în urma unor lucrări de restaurare efectuate asupra lăcaşului de cult.

„Am săvârşit slujba de binecuvântare a lucrărilor ample care s-au împlinit în ultima vreme la această biserică a Universităţii Naţionale de Apărare din Bucureşti, pusă sub ocrotirea unui atât de cunoscut sfânt militar, Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”.

„De asemenea, s-a sfinţit şi această troiţă, a doua din curtea acestei biserici, înălţată cu multă evlavie şi cu multă jertfelnicie”, a spus Episcopul vicar patriarhal în cuvântul rostit.

Ierarhul le-a mulţumit tuturor pentru participare şi şi-a exprimat speranţa, la începutul Sfintei Liturghii oficiate în continuarea slujbei de resfinţire, că vom depăşi criza Covid-19.

„Dorim ca şederea noastră împreună la Sfânta Liturghie – mai ales în această perioadă de mare tristeţe şi tensiune sufletească provocată de suferinţa atâtor familii de români care au pierdut persoane dragi şi care este suferinţa întregului nostru neam care pierde un număr însemnat de concetăţeni – să aducă în sufletele noastre multă speranţă, bucurie, înţelepciune ca urmând sfaturile celor îndreptăţiţi să contribuim fiecare dintre noi la depăşirea acestei crize sanitare ca să reintrăm în viaţa noastră de zi cu zi”.

„Pentru un om credincios, importantă este cu precădere căldura din suflete pe care o aduce prezenţa harului Duhului Sfânt în inimile noastre, prezenţă care se realizează prin rugăciune, prin meditaţie, prin ascultarea cuvântului lui Hristos prin Sfânta Sa Evanghelie şi prin împlinirea lui”, a mai subliniat Părintele Episcop.

Biserica militară „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir” este situată în zona bucureşteană Cotroceni, pe strada Prof. Dr. Francisc Iosif Rainer, nr. 5.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente