PS Timotei Prahoveanul la înmormântarea nepoatei Pr. Stăniloae: Viața acestei călugărițe rămâne pilduitoare

Monahia Filofteia, nepoata Pr. Dumitru Stăniloae, a fost condusă luni pe ultimul drum. Slujba de înmormântare a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul la Mănăstirea Țigănești.

În cuvântul rostit cu acest prilej ierarhul a evidențiat viața pilduitoare a celei care a petrecut peste 60 de ani în monahism.

Mama monahiei Filofteia, sora cunoscutului profesor de teologie, părintele Dumitru Stăniloae, a îmbrățișat și ea viața monahală după decesul soțului.

„Familia maicii a cunoscut ca în scrierile patericale trei monahii: Maicile Rafaela (mama și sora) și Filofteia”, a spus ierarhul.

S-a născut în urmă cu 95 de ani în Vlădeni, Brașov, ca fiică a unor părinți binecredincioși care proveneau și ei dintr-o familie foarte apreciată a acestei localități.

Maica Filofteia împreună cu unchiul său, Pr. Dumitru Stăniloae. Foto credti: iulianatudor.ro

Preasfinția Sa a spus despre Monahia Filofteia că a intrat în „viața mănăstirească” la Bistrița Vâlcii.

Acolo, a spus ierarhul, a urmat cursurile seminarului și a parcurs perioada de pregătire pentru tunderea în monahism.

La scurt timp a fost chemată la Mănăstirea Prislop de cunoscutul duhovnic Arsenie Boca căruia i-a fost ucenică vreme de 13 ani.

Înainte de Decretul 410/1959, a menționat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Maica Filofteia a primit tunderea în monahism.

Odată cu instaurarea cumplitului decret, monahia a fost nevoită să plece împreună cu sora sa la casa părintească.

Despre activitatea de după încetarea decretului, Preasfinția Sa a evidențiat că Mitropolitul Antonie Plămădeală, pe atunci Episcop vicar Patriarhal, le-a ajutat pe cele două maici să să fie închinoviate la Mănăstirea Țigănești.

După 1990, Mitropolitul Antonie i-a cerut Maicii Filofteia să vină în Transilvania pentru a ctitori Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” de la Bunești.

Începând cu 1994 când a fost numită stareță și până când vârsta nu i-a mai îngăduit, Maica Filofteia, împreună cu sora ei, cu foarte mulți preoți și credincioși, au ctitorit așezământul monahal.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a transmis totodată și cuvântul de mângâiere al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Foto credit: Radu Bogdan

Comentarii Facebook


Știri recente