„Trăind din copilărie viață pustnicească, prin post și rugăciune, sfântul și-a pregătit simțurile pentru a auzi glasul lui Dumnezeu în inima lui. Acesta este motivul pentru care, la Botezul Domnului, doar el a văzut cerurile deschise, și a auzit glasul Tatălui dând mărturie despre Fiul Său Iisus Hristos”, a explicat Preasfințitul Părinte Teofil.
Sfântul Ioan Botezătorul a fost cinstit marți la Mănăstirea Cenicientos din Madrid. Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei, a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu Ieromonahul Rafael Mihalic și Arhidiaconul Casian Nemet.
Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia a evidențiat misiunea Sf. Ioan Botezătorul în lume și jertfa pe care a adus-o în fața lui Dumnezeu, prin post și rugăciune, pentru venirea lui Mesia.
„Cu deplină încredințare L-a mărturisit pe Hristos ca fiind Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. El să ne ajute și pe noi să credem drept în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, și să ne încredem în El, cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată puterea”, a conchis ierarhul.
Mănăstirea Cenicientos este una din cele trei mănăstiri românești din Spania. Celelalte două sunt la Santovenia de la Valdoncina (León) și Villaler. Episcopia mai are o mănăstire românească și în Portugalia, la Aldeia de Santa Margarida.
Foto credit: Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei