Preasfințitul Părinte Sebastian a oficiat în Duminica a patra din Postul Mare Sfânta Liturghie în Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din parohia Fărcașele de Jos, informează site-ul oficial al Eparhiei.
În cuvântul rostit la slujba din 26 martie 2017, Episcopul Slatinei și Romanaților a vorbit despre post și rugăciune, practici care prin care ne putem apropia mai mult de Dumnezeu.
Postul nu este doar de bucate, ci și de păcate. Alungarea primilor oameni din rai nu s-a făcut numai pentru mâncare, ci din cauza neascultării. Deci neascultarea de Dumnezeu este călcare a postului, a subliniat ierarhul.
Rugăciunea este comunicarea și comuniunea omului cu Dumnezeu, a adăugat Preasfinția Sa.
Nu este vorba numai de scurtul program de dimineața și de seara. Adevărata rugăciune înseamnă gândul îndreptat permanent către Dumnezeu, convorbirea și comuniunea neîntreruptă cu El, raportându-ne în fiecare clipă la Dumnezeu și la voia Sa, a concluzionat Chiriarhul Slatinei și Romanaților.