Episcopul Sebastian al Slatinei a explicat cum posteau strămoșii noștri într-un cuvânt pentru începutul Postului Mare transmis pe site-ul eparhiei.
Duminica izgonirii lui Adam din Rai este așezată la sfârșitul perioadei premergătoare postului tocmai pentru a arăta că postul este precedat de iertare.
„Bătrânii noștri obișnuiau ca astăzi să-și ceară iertare unii altora, pentru că începe postul. Luând aminte la Evanghelia care se citește azi în biserici, ei au numit duminica aceasta «Duminica iertării», înțelegând astfel că postul trebuie precedat de iertare: «De veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre»”.
Iertarea este o condiție pentru un început bun al postului, însă ea trebuie completată cu fapte bune și cu milostenie.
„Și mai înțelegeau ceva – de care, de asemenea, vorbește evanghelia – că trebuie să-și încununeze nevoința postirii și cu virtutea milosteniei, ca arvună a Împărăției Cerurilor: «Adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică; unde hoții nu le sapă și nu le fură!»”, a spus ierarhul.
„Acestea împlinind cu sfințenie, strămoșii noștri începeau postul cel bineplăcut Domnului − postul deplin, al omului întreg − al trupului, dar și al sufletului, al minții, al simțurilor și al tuturor laturilor ființei lor”.
„Nu posteau doar de mâncare, căci aceasta ar fi fost doar simplă dietă alimentară, cură de slăbire, detoxifiere a organismului, economie financiară ori formalism neroditor; ci postul lor se îndrepta și împotriva răutății, de aceea se iertau unii pe alții”.
Postul duhovnicesc
„Totodată, posteau și înțelegând să se desprindă de toate cele ce le-ar fi putut robi inima – de bunurile acestea pământești, trecătoare și care nu au nimic de-a face cu viața cerească: «Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde hoții le sapă și le fură!» Adică, nu vă adunați comori aici, căci dacă le veți aduna aici, aici vor și rămâne! Adunați-vă comori dincolo, în cer”.
Înaintașii noștri „posteau cu bucurie, iar nu triști, ci cu entuziasm și încredințați că postul le întărește ființa, nu o îmbolnăvește; o crește trupește și duhovnicește, nu o slăbește!”
În final, Episcopul Sebastian a îndemnat „să abordăm această jertfă asemenea lor − cu toată ființa: împăcându-ne cu semenii noștri, cerând iertare de la cei pe care i-am mâhnit, postind cu trupul, dar și cu mintea, cu gândurile noastre, cu simțurile, cu ființa noastră întreagă și dezlipindu-ne inima de lucrurile cărora, dintr-un motiv sau altul, am ajuns să le slujim mai mult decât Adevăratului și Bunului Dumnezeu”.
„Să ne binecuvânteze Domnul cu post bineplăcut Lui și spor duhovnicesc! Să aprindă în sufletele noastre focul dragostei Lui, iar slăvita Sa Înviere, în perspectiva căreia postim, să ne fie bucurie și binecuvântare sfântă”.
Foto credit: Arhiva Basilica.ro
