„Avem ochi pentru cele trecătoare, dar mai avem oare ochi pentru Dumnezeu?”, a spus duminică Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, la Paraclisul Catedralei Naționale.
Preasfinția Sa a explicat că Evanghelia Duminicii a 7-a după Rusalii prezintă vindecarea a doi orbi și tămăduirea unui mut demonizat, două minuni care arată lucrarea deplină a Mântuitorului asupra omului.
„El luminează ochii celor lipsiți de vedere și dezleagă limba celui pe care puterea celui rău o redusese la tăcere. El vindecă atât neputințele trupului, cât și pe cele ale sufletului”.
Episcopul vicar patriarhal a explicat că Dumnezeu cere răspunsul liber al omului și împreuna sa lucrare cu harul dumnezeiesc: „Harul lui Dumnezeu nu constrânge niciodată libertatea omului, ci o cheamă la împreună-lucrare”.
„Credința nu este cauza minunii, ci mâna întinsă care primește darul lui Dumnezeu. Orbii nu au crezut pentru că au văzut, ci au văzut pentru că au crezut”.
Nevoia omului de luminare duhovnicească
Pornind de la tâlcuirea Fericitului Augustin, ierarhul a arătat că cei doi orbi reprezintă omenirea întunecată de păcat și nevoia fiecărui om de luminare duhovnicească.
„Adevărata minune nu este numai redobândirea luminii ochilor trupești, ci luminarea ochilor inimii. Ochii trupului văd lumea aceasta; ochii sufletului Îl văd pe Dumnezeu”.
„De aceea, cea mai potrivită rugăciune rămâne aceeași pe care au rostit-o orbii din Evanghelie și pe care Biserica o repetă neîncetat în toate slujbele sale: «Doamne, miluiește!» Strigătul celor doi orbi a devenit, peste veacuri, strigătul întregii Biserici”.
Credința celor din jur l-a vindecat
Referindu-se la vindecarea mutului demonizat, Episcopul-vicar patriarhal a remarcat că acesta, spre deosebire de cei doi orbi, nu putea cere singur ajutorul.
„Sunt momente în care omul se poate ruga singur și își poate purta propria cruce. Dar sunt și clipe în care suferința, boala sau tulburarea sufletească îl copleșesc atât de mult, încât nu mai găsește puterea nici măcar să se roage. Atunci credința celorlalți îl poartă înaintea lui Hristos”.
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a explicat că această purtare reciprocă se regăsește în rugăciunea Bisericii pentru cei bolnavi și aflați în suferință: „Uneori, Dumnezeu răspunde nu numai credinței celui aflat în suferință, ci și iubirii și credinței celor care îl aduc înaintea Lui”.
Tăcerea vinovată
Episcopul vicar patriarhal a vorbit și despre muțenia sufletească, manifestată atunci când omul se rușinează să-L mărturisească pe Dumnezeu.
„Există o tăcere binecuvântată, aceea a rugăciunii și a smereniei. Dar există și o tăcere vinovată: atunci când ne rușinăm să-L mărturisim pe Hristos, când nu îndrăznim să apărăm adevărul sau când nu găsim un cuvânt de încurajare pentru cel aflat în necaz”.
Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să stăruie în rugăciune, după exemplul celor doi orbi, și să ceară luminarea sufletului.
„Rugăciunea nu înseamnă a-L convinge pe Dumnezeu să facă ceea ce nu dorește. Dumnezeu este mai iubitor decât putem noi înțelege. Rugăciunea schimbă însă inima celui care se roagă și îl așază în comuniune cu Dumnezeu”.
„Să ne rugăm Domnului Hristos, Care a deschis ochii celor orbi și a dezlegat limba celui mut, să lumineze și sufletele noastre, pentru ca să-L vedem cu ochii credinței, să-L mărturisim cu glasul vieții noastre”, a spus la final Preasfinția Sa.
Foto credit: Paraclisul Catedralei Naționale / Alexandru Cojocaru
