PS Macarie: „Suntem gârboviți duhovnicește ori de câte ori ne lăsăm copleșiți de toată grija cea lumească”

PS Macarie slujind în Norvegia

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, s-a aflat, în aceste zile, într-o vizită pastorală la românii din Norvegia. Cu acest prilej, ierarhul s-a întâlnit cu preoții și enoriașii parohiilor românești din Trondheim, Molde și Ålesund.

Sâmbătă, 3 decembrie 2016, Preasfințitul Părinte Macarie a oficiat Sfânta Liturghie la Trondheim, supranumit „Ierusalimul Norvegiei”, deoarece din această localitate a început creștinarea țării în vechime, prin misiunea și rugăciunea Regelui Martir Olav, care ocrotește parohia românească din Trondheim, dimpreună cu Sfinții Voievozi Români Ștefan cel Mare al Moldovei și Neagoe Basarab al Țării Românești. În seara aceleiași zile, Preasfințitul Macarie a slujit Taina Sfântului Maslu la Molde.

Duminică, 4 decembrie, ierarhul s-a aflat în mijlocul românilor din Ålesund, în parohia românească ocrotită de Sfinții Martiri de la Niculițel și de Sfintele Mironosițe Marta și Maria. Cu acest prilej, arhiereul a oferit daruri copiilor și credincioșilor, reușind să viziteze și câteva familii din oraș și din împrejurimi.

În cuvântul său de învățătură rostit la Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Macarie s-a referit la sensurile ce se pot desprinde din minunea vindecării femeii gârbove. Preasfinția Sa a arătat că ne identificăm cu femeia gârbovă, chiar dacă nu suferim de un defect fizic, prin poverile nenumărate pe care ni le luăm pe umeri atunci când ne ostenim după lucruri care țin de deșertăciunea acestei lumi.

Suntem gârboviți duhovnicește ori de câte ori ne lăsăm copleșiți de ceea ce în Liturghie numim toată grija cea lumească. Nimeni nu poate ajunge la Hristos dacă este dominat de alte scopuri, de alte năzuințe, decât cea singură mântuitoare, de a fi în voia lui Dumnezeu. De aceea și suntem îndemnați, în cântarea heruvimică, să ne lepădăm de această grijă lumească pentru a fi martori și participanți la Jertfa Euharistică.

Totodată, a subliniat Părintele Episcop Macarie, se observă cum această „grijă lumească” este stimulată în căi foarte diverse și subtile, astfel încât creștinul zilelor noastre cu foarte mare greutate poate să-și păstreze o credință fierbinte, vie.

Suntem prinși în mreaja grijilor, obligațiilor, comandamentelor sociale de zi cu zi până ajungem să ne asemănăm unor bieți hamsteri care aleargă în cerc, în gol, având iluzia unui progres, a unui avans. Dar biata ființă tot în cușcă se află. Așa și noi, alergăm după tot ce ni se nălucește a fi bun prin ceea ce suntem „învățați”, prin televizor, internet, prin traiul într-o lume secularizată, și credem că avansăm social sau că viața noastră înregistrează un oarecare progres. Dar, de prea multe ori, observăm că în tot acest timp nu am reușit decât să ne agonisim poveri care ne gârbovesc duhovnicește și, la un moment dat, ne pun în pericol chiar și viața din lume. Căci cine nu are timp pentru Hristos, cel mai probabil nu va avea timp nici pentru familie, nici pentru copii, nici pentru propria sa sănătate sufletească sau trupească.

Ierarhul a transmis, în finalul cuvântului său, că este nevoie de trezvie, de discernământ și de verticalitate întru Hristos în toate aspectele vieții creștine, oricât de neînsemnate ar părea că sunt.

Comentarii Facebook


Știri recente