PS Ignatie despre slujba Sfintei Chiriachi: Ne aduce în atenție frumusețea chipului ei transfigurat

Versiunea completă a slujbei Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi a apărut recent la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă (IBMO), Episcopul Hușilor fiind cel care a inițiat demersurile pentru traducerea din limba greacă a mai multor cântări și rugăciuni.

De sărbătoarea Sfintei Chiriachi, ocrotitoarea spirituală a Episcopiei Hușilor, PS Ignatie a subliniat faptul că slujba marii mucenițe face mai multe referiri la chipul ei frumos: „L-a iubit pe Hristos, Cel care i-a înfrumusețat chipul cu lumina cea neînserată a slavei Sale”, spune una dintre cântări.

„Ca un laitmotiv al slujbei Sfintei, este adusă în atenția noastră frumusețea chipului său. Este un chip imprimat de slava cea necreată a lui Hristos. Iubirea față de Hristos atrage pe chipul nostru, așa cum s-a așezat pe chipul Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, lumina cea necreată”, a explicat Episcopul Ignatie al Hușilor în predica rostită miercuri.

„Toți martirii au trăit experiența pe care a trăitul întâiul martir, Sfântul Arhidiacon Ștefan. Când se ruga și vorbea de Dumnezeu celor adunați în sinagogă și îi erau ostili, fața lui s-a făcut ca de înger, plină de lumină. Hristos stătea de față, privind spre mucenicul Său, care urma să fie omorât cu pietre”.

„Sfânta Mare Muceniță Chiriachi să ne ocrotească și să ne dea putere, har și inspirație ca an de an să fim prezenți aici, în curtea acestei străvechi Episcopii”, s-a rugat la final PS Ignatie.

La hramul Episcopiei și al Catedralei din Huși au slujit, împreună cu PS Ignatie, Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului și Episcopul Timotei al Spaniei și Portugaliei.

©Episcopia Hușilor

După Sfânta Liturghie, părintele Cosmin Gubernat, consilier cultural al Eparhiei, a realizat o prezentare a noii publicații a IBMO, „Slujba Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi”.

Pentru că Episcopul Hușilor își serbează ziua de naștere în data de 7 iulie, evenimentele de hram s-au încheiat cu un moment aniversar. Ierarhul a împlinit vârsta de 45 de ani.

Vezi și Procesiune cu moaștele Sfintei Chiriachi pe străzile Hușilor

Sursă foto reprezentativă: Mănăstirea Sihăstria Putnei

Comentarii Facebook


Știri recente