PS Benedict Bistrițeanul la așezământul din Florești: Cei care se ocupă de copii sunt mereu fericiți

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a vizitat vineri Așezământul de copii „Sfântul Onufrie cel Mare” de la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Floreşti.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului s-a aflat la Florești cu ocazia cinstirii Sfântului Onufrie cel Mare – ocrotitorul centrului pentru copii.

Image may contain: 4 people, people standing
PS Benedict a sfințit clopotele mănăstirii și a oficiat Sfânta Liturghie. ©Darius Echim / Mitropolia Clujului

Cei care se ocupă de copii sunt mereu fericiți

La finalul slujbei, ierarhul a vorbit despre fericire cu referire la numele centrului. El a amintit că „Onufrie” înseamnă „cel mereu fericit”.

„Cel mereu fericit trimite la bucuria copiilor care sunt mai mereu fericiți și, extinzând această fericire, la toți cei care se ostenesc slujind copiii. Cei care se ocupă de copii, eu cred că sunt mereu fericiți!”.

„Bucuria copiilor este contagioasă, pe de o parte, dar pe de altă parte, Dumnezeu, Cel care iubește așa de tare copiii, sunt convins că îi umple de bucurie pe toți cei care se îngrijesc de ei. Îi felicităm pe toți cei care fac acest lucru aici și Îl rugăm pe Dumnezeu să-i mângâie, să vă mângâie, să ne mângâie și să ne îmbrățișeze pe toți cei care astăzi ne-am adunat de praznicul Sfântului Onufrie cel Mare”.

La finalul slujbei, a avut loc o lansare de carte și vernisajul unei expoziții de fotografie și pictură, informează Mitropolia Clujului.


Aşezământul pentru copii „Sfântul Onufrie cel Mare” a fost acreditat în anul 2015 și cuprinde patru case de tip familial, o biserică, spațiu de recreere și loc de joacă. Este destinat ocrotirii, îngrijirii și asigurării unei dezvoltări armonioase a copiilor separați temporar sau definitiv de familia lor.

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Comentarii Facebook


Știri recente

Muzeu băcăuan dedică o expoziție Mănăstirii Bogdana de pe Valea Trotușului, unde a fost stareț Sf. Teodosie de la Brazi

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a inaugurat joi expoziția foto-documentară „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”. Au fost expuse fotografii, manuscrise, documente, obiecte liturgice și de cult și icoane, precum și…