PS Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie cu tinerii din ASCOR Cluj la aniversarea a 30 de ani de la înființare

Episcopul vicar Benedict Bistrițeanul al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu tinerii din ASCOR Cluj-Napoca în tabăra de la Gledin cu ocazia aniversării a 30 de ani de la înființarea asociației.

La slujba oficiată vineri au participat și Preotul Ciprian Negreanu îndrumătorul ASCOR Cluj-Napoca, Protul Ioan Titieni, parohul Bisericii din Gledin, dar și alți preoți invitați.

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul le-a vorbit tinerilor prezenți despre importanța dialogului și a transmiterii învățăturii între generații:

„Întâlnirea fericită dintre generații este o constantă evanghelică sugerată și de evenimentul Întâmpinării Domnului, Ziua Internațională a Tineretului Ortodox, dar și de multe narațiuni  biblice. Simeon și Ana se bucură și își găsesc împlinirea în întâlnirea cu Domnul și generația noua care vine deodată cu El”.

„În continuare, Cântarea lui Moise sugerează transmiterea în familie a înțelepciunii de viață și a credinței din generație în generație, atitudinea lui Rut față de soacra sa Noemina identifică datoria celor tineri de a însoți deznădejdea și lipsa de curaj a celor vârstnici la un moment dat”.

„Există și situații grele, evidențiate, în care această transmitere și transfer de roluri se realizează deficitar. Apelul se face către o întoarcere la spiritul evangheliei și nevoia de asumare a propriei vârste cu rolul specific în întâlnirea cu celelalte vârste într-o desăvârșită întâlnire în Biserică”, a explicat Preasfinția Sa.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Sfântul Lavrentie al Cernigovului” al Bisericii Studenților din Campusul Universitar Hașdeu. În cadrul slujbei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotonit diacon pe teologul Grigore Chira.

La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru Mitropolitul Bartolomeu, Episcopul Vasile Someșeanul și pentru membrii ASCOR trecuți la viața veșnică.

Tabăra de vară din 2023 marchează aniversarea a 30 de ani de la înființarea ASCOR Cluj-Napoca și s-a desfășurat între 28 iulie și 7 august în localitatea Gledin, din județul Bistrița-Năsăud, fiind intitulată „Dacă Tinerețea ar ști, și Bătrânețea ar putea…”.

Programul taberei include participarea zilnică la Sfânta Liturghie și Paraclisul Maicii Domnului, activități de intercunoaștere, ateliere practice, drumeții, cântece la chitară, activități de teambuilding, activități de relaxare, discuții cu invitații și multe altele.

Foto credit: Radio Renașterea / Ionuț Chifa

Comentarii Facebook


Știri recente