PS Andrei: Biserica ne cheamă la rugăciune pentru a ne întâlni cu Dumnezeu şi a ne curăţi de iubirea egoistă a omului mândru

PS Andrei Slujind în Bilbor

Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a slujit duminica aceasta în parohia Bilbor, jud. Harghita. Ierarhul i-a îndemnat pe credincioşi să Îl caute pe Dumnezeu în rugăciune şi să asculte poruncile Sale. În această lume plină de agitaţie, Biserica ne cheamă la rugăciune pentru a ne întâlni cu Dumnezeu și a ne curăţi de iubirea egoistă a omului mândru, a spus Preasfinţia Sa.

Preasfințitul Părinte Andrei a efectuat, în data de 5 februarie 2017, o vizită pastorală în Parohia Bilbor, protopopiatul Călimani, județul Harghita. Cu acest prilej, Ierarhul oficiat Sfânta Liturghie în lăcaşul de cult cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, informează Alexandru Moroianu, Consilier Mass Media al Eparhiei.

Din soborul slujitor au făcut parte: Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Stanciu, Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca, Arhim. Emilian, Starețul Mănăstirii Sf. Ilie din Toplița, preoți și diaconi.

Pe lângă importanţa rugăciunii în viaţa oamenilor, un alt aspect abordat în cuvântul de învăţătură s-a referit la perioada Triodului. Cele zece săptămâni care ne despart de praznicul Învierii, spune Preasfinţia Sa, sunt trepte ale virtuților care ne cheamă să ne ridicăm sufletul spre culmile urcușului duhovnicesc pentru a ne umple de bucuria și de lumina întâlnirii cu Hristos Cel răstignit și Înviat.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup de studenţi ai Facultății de Teologie din Cluj Napoca. La finalul Sfintei Liturghii, soborul slujitor, condus de Chiriarhul locului, a oficiat slujba parastasului pentru preoteasa Ileana Apostol care, în urmă cu un an de zile, s-a mutat în veșnicie.

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente