Protosinghelul Serafim Mihali, stareț al Mănăstirii Bisericani timp de 32 de ani, a fost înmormântat

Protosinghelul Serafim Mihali, care a condus Mănăstirea Bisericani din județul Neamț timp de aproape 32 de ani, a fost înmormântat duminică în incinta așezământului monahal.

Slujba înmormântării a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Un călugăr de vocație

După citirea rugăciunilor de dezlegare, Preasfinția Sa a citit mesajul de condoleanțe transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

„Părintele Serafim a fost un călugăr de vocaţie, a cunoscut pe duhovnicii iscusiţi ai Mănăstirii Bistrița, sub povăţuirea cărora s-a format pentru viitoarea ascultare pe care i-a rânduit-o Biserica, aceea de stareţ şi povăţuitor de suflete, atât ale călugărilor, cât şi ale credincioşilor mireni care au păşit pragul Mănăstirii Bisericani”.

„Părintele Serafim Mihali a iubit şi a slujit cu multă râvnă Biserica, a iubit foarte mult rugăciunea, slujbele şi cântarea bisericească pe care o stăpânea cu multă măiestrie, fiind înzestrat cu o voce deosebită”, a transmis Preafericirea Sa.

Model de smerenie și blândețe

Părintele arhimandrit Petroniu Marin, exarh de Neamț, a transmis cuvântul de mângâiere al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

„Cu toate că astăzi este înconjurat de un sobor de preoți de la mănăstiri și parohii, de monahi și monahii, de familia sa după trup și de mulțimea credincioșilor pe care, de-a lungul vieții, i-a primit cu dragoste părintească, chipul părintelui Serafim nu poartă amprenta suferinței pământești, ci oglindește o pace adâncă”.

„Astăzi, când clopotele anunță că starețul Mănăstirii Bisericani se mută în Biserica din Ceruri, să ne amintim de sfinția sa ca de un om care a împlinit poruncile lui Dumnezeu, un model de smerenie și blândețe, un slujitor smerit, rugător și râvnitor”, a transmis Înaltpreasfinția Sa.

La finalul slujbei, sicriul a fost purtat de preoți în jurul bisericii ctitorite de părintele Serafim Mihali. Cortegiul funerar s-a îndreptat apoi spre mormântul aflat lângă absida Sfântului Altar.

Protosinghelul Serafim Mihali

Părintele Serafim Mihali s-a născut în 25 decembrie 1963, la Borșa, în județul Maramureș. La vârsta de 18 ani a intrat ca frate la Mănăstirea Durău, iar în 1984 s-a alăturat obștii Mănăstirii Bistrița, unde a fost tuns în monahism un an mai târziu.

A fost hirotonit ierodiacon în 1986 și ieromonah în 1990, iar în 14 octombrie 1993 a fost hirotesit protosinghel. Începând cu 1 noiembrie 1994, a fost stareț al Mănăstirii Bisericani.

În timpul stăreției sale au fost construite biserica mare a mănăstirii, sfințită în 9 iunie 2024, paraclisul, corpul de chilii și o nouă clopotniță. De asemenea, părintele Serafim Mihali a oferit îndrumare și îngrijire sufletească pacienților internați la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani.

Foto credit: Doxologia.ro / Flavius Popa


Știri recente