Basilica.ro a vorbit cu Arhid. Serafim Grigorescu, protopsalt și dirijor al grupului psaltic „Eustatie Protopsaltul” al Mănăstirii Putna, despre cântarea bisericească și rolul monahismului în Biserică și în cultură.
„Nu cântăm ca să slujim unei arte sau doar pentru că trebuie să facem ascultare, ci trebuie să cântăm din toată inima, să cântăm rugându-ne, lăudându-L pe Dumnezeu, și atunci psalmodia noastră ne unește cu sfinții”, spune protopsaltul.
„Dacă facem desăvârșit această lucrare, mărturisesc din experiență că Duhul Sfânt ne dă uneori puteri dumnezeiești. Duhul Sfânt ne preschimbă de multe ori vocea și modul de execuție al notației, chiar și a thesisurilor cântării, și cei care ascultă simt cum harul Sfântului Duh ne cercetează și transformă psalmodia noastră în ceva frumos pe deplin.”
Dirijorul grupului psaltic al Mănăstirii Putna ne-a vorbit și despre moștenirea culturală și spirituală a protopsaltului Eustatie (sec. al XVI-lea). Intertitlurile aparțin redacției.
Psalmodierea ca rugăciune
Basilica.ro: Părinte arhidiacon, ce este muzica psaltică pentru dumneavoastră și cum v-ați descoperit acest talant?
Arta psalmodierii este un mod de rugăciune. Introdusă în sânul Bisericii din primele secole ale creștinismului, psalmodia reprezintă una dintre cele mai frumoase căi prin care omul comunică cu Dumnezeu și intră în relație vie cu El. Această legătură este ajutată de minunatele imne liturgice pe care ni le-au lăsat ca moștenire Sfinții Părinți.
De aceea, inima noastră este chemată să devină cu adevărat „tron” unde să se așeze cuvântul dumnezeiesc.
Muzica psaltică este cea care ne ajută să descoperim frumusețile dumnezeirii cuprinse în bogatele texte imnografice ale Bisericii. „Meșteșugul psalmodierii” reprezintă o cale de rugăciune pentru toți cei care „slujesc” la strana și la analogul Bisericii. De fapt, principalul scop al cântării este rugăciunea.
Talantul acesta pe care mi l-a dăruit Dumnezeu s-a descoperit prin părinții mănăstirii, care m-au luat alături de ei la strană.
Moștenirea lui Eustatie Protopsaltul
Basilica.ro: Care este moștenirea culturală a lui Eustatie Protopsaltul pentru Mănăstirea Putna, pentru muzica psaltică de pe teritoriul României și dincolo de acesta?
Încă de la întemeierea ei, Mănăstirea Putna s-a bucurat de ajutorul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare pentru a deveni, în cel mai scurt timp, cel mai important centru monahal și cultural din Moldova acelor vremuri.
Alături de atelierele de caligrafie, pictură, sculptură și broderie, muzica bisericească va ocupa un loc principal în viața monahilor putneni, luând ființă aici o veritabilă școală de psaltichie.
Primele vești despre muzicienii putneni apar încă din timpul domniei Sfântului Ștefan cel Mare. Într-o însemnare din 1502, de pildă, aflăm despre un monah Paisie, care caligrafiază cărți de cântări bisericești pentru Mănăstirea Dobrovăț.
În 1511, la puțin timp după trecerea la cele veșnice a Slăvitului Voievod, este încheiată scrierea primei cărți de cântări bisericești din spațiul românesc, vestitul Antologhion al lui Eustatie Protopsaltul, un manuscris unicat în lumea ortodoxă, care cuprinde peste 150 de compoziții proprii, în limbile greacă și slavonă. El este cel care pune bazele școlii muzicale putnene, cărțile sale de cântări devenind modele pentru cei care i-au urmat.
Cuviosul Eustatie a primit de la Dumnezeu darul interpretării muzicii psaltice, darul compunerii ei și darul formării ucenicilor. A avut ucenici vrednici, precum monahul Pafnutie, cel de-al doilea protopsalt al Putnei, și ieromonahul Macarie de la Dobrovăț, care au transmis moștenirea muzicală mai departe.
Marile mănăstiri din Moldova, ctitorite în secolul al XVI-lea, au avut protopsalți formați la Mănăstirea Putna, precum monahul Isachie de la Râșca și ieromonahul Vasilie de la Slatina. Antologhioanele putnene au circulat în mănăstiri importante atât din Moldova, precum Râșca, Dragomirna și Secu, cât și din străinătate, precum Mănăstirile Bachkovo din Bulgaria sau Limonos din Grecia.
Astăzi se mai păstrează 20 de Antologhioane muzicale care au aparținut școlii muzicale putnene, în formă completă sau incompletă, răspândite în muzee și biblioteci din diverse țări, precum Germania, Rusia, Grecia, Ucraina, Bulgaria, Cehia.
Ele au fost cercetate de muzicologi și lingviști de renume, care au lăsat studii edificatoare despre importanța școlii putnene: Dimitri Conomos, Anne Pennington, Elena Toncheva, Svetlana Kujumdzieva, Anna Eliseeva etc. Dintre muzicologii români care s-au dedicat studiului manuscriselor putnene îi amintim pe Titus Moisescu, Gheorghe Ciobanu, Marin Ionescu, Maria Alexandru, Gabriela Ocneanu, Nicolae Gheorghiță.
Numărul extrem de mare al compozițiilor psaltice, cu mult peste 200, al manuscriselor muzicale și al muzicienilor reprezentativi, protopsalți și cântăreți, demonstrează bogăția și răspândirea școlii muzicale putnene, ceea ce conferă spațiului cultural muzical din Moldova un statut înalt în perioada medievală, în tot spațiul ortodox.
Școala putneană de psaltichie
Basilica.ro: Există un specific al muzicii psaltice putnene față de alte regiuni sau „școli” de muzică bizantină? Dacă da, care este acest specific?
Școala putneană de psaltichie s-a impus ca un focar de răspândire a unui stil componistic particular. S-a constatat că melurgii de la Putna: Ioasaf, Eustatie, Antonie, Ioan Diaconu, Dometian Vlahu, Kyr Gheorghie, Theodosie Zotica ș.a., au elaborat prin efort comun un stil melodic aparte, integrabil, bineînțeles, în canonul bizantin al timpului și, totodată, recunoscut în ansamblul muzicii ortodoxe răsăritene.
Probele paleografice și istorice cumulate arată limpede că școala muzicală de la Putna este un fenomen real, cu toate valențele și caracteristicile pe care le presupune o astfel de instituție. Începuturile ființării ei se leagă de numele lui Ioasaf melurgul, primul stareț al Putnei, și sunt localizate în jurul anului 1467, de către S. Barbu-Bucur, sau 1490, de către Gh. Ciobanu.
În vremea Cuviosului Eustatie, școala intrase în perioada ei de glorie. Școala muzicală de la Putna reprezintă un capitol important în istoria universală a muzicii bizantine. La câțiva ani după căderea capitalei Imperiului Bizantin, muzica bisericească din Moldova atinge un prim apogeu, devenind în același timp o punte de legătură între români, greci și slavi.
Pentru a regăsi melosul putnean, acest specific al muzicii psaltice putnene și o transcriere adecvată a operei lui Eustatie Protopsaltul, putem merge pe firul tradiției.
Meșteșugul interpretării se poate învăța mai întâi prin identificarea cântărilor aparținând maeștrilor bizantini din cuprinsul Antologhioanelor de la Putna, care deja au fost exighisite în secolul al XIX-lea. După aceea, prin analiza amănunțită a cântărilor lui Eustatie, constând în identificarea thesisurilor, și studiul comparativ al acestora cu locuri paralele din alte cântări grecești și românești deja exighisite, regăsite în alte Antologhioane datând din aceeași perioadă.
Glasul înfrumusețat de darul Duhului Sfânt
Basilica.ro: Cât de important este să ai voce și cât de importantă este latura duhovnicească în acest tip de cântare?
Mai întâi de toate, nu trebuie să uităm că muzica psaltică este un act de rugăciune, iar studierea ei se face „în strană”. Vocea umană este canalul cel mai simplu și mai curat de transmitere a mesajului dumnezeiesc, fie prin citirea la strană, fie prin interpretarea cântărilor în cadrul slujbelor sau, la nevoie, în afara lor.
Nu trebuie să cântăm notele muzicale simplu, formal, nu cântăm ca să slujim unei arte sau doar pentru că trebuie să facem ascultare, ci trebuie să cântăm din toată inima, să cântăm rugându-ne, lăudându-L pe Dumnezeu, și atunci psalmodia noastră ne unește cu sfinții.
Dacă facem desăvârșit această lucrare, mărturisesc din experiență că Duhul Sfânt ne dă uneori puteri dumnezeiești. Duhul Sfânt ne preschimbă de multe ori vocea și modul de execuție al notației, chiar și a thesisurilor cântării, și cei care ascultă simt cum harul Sfântului Duh ne cercetează și transformă psalmodia noastră în ceva frumos pe deplin.
Psalmodierea se face doar în duhul ascultării și tradiției
Atât monahii în mănăstiri, cât și mirenii la parohii întrebuințează cântarea bizantină pentru a se ruga lui Dumnezeu. Analogul la care cântăm și strana în care stăm în timpul slujbelor sunt loc de rugăciune, unde, avându-i ca modele pe îngeri, trebuie să ne unim cu Dumnezeu.
Ar trebui ca noi, psalții care urcăm în strane, să avem ca primă grijă ca tot timpul mintea și inima noastră să se roage și să nu ne gândim doar la modul de execuție al unor note și ce impresie își fac cei care ne ascultă. Slujitorii din Altar și cei de la analog sunt îndemnați să încerce să se roage prin cântare, iar Dumnezeu va cerceta inimile oamenilor și se vor ruga și ei cu noi. Dacă slujitorii se roagă, vor transmite și celorlalți rugăciune.
În ifosul fiecărui psalt se ascunde și ethosul cântării, de aceea trebuie să fim foarte selectivi în ceea ce ascultăm. În aceste vremuri, avem acces la informație muzicală de o diversitate stilistică covârșitoare, de aceea este nevoie de mult discernământ și dreaptă socoteală în alegerile pe care le facem.
Din păcate, unii psalți vorbesc despre alte scopuri și terapii ale artei psaltice, iar la ei putem găsi și ethosuri care nu se armonizează cu duhul bisericesc. Să nu uităm că psalmodierea cântărilor se face doar în duhul ascultării și al tradiției înaintașilor noștri, nu după placul și interpretarea fiecăruia.
Un monah face misiune prin starea lui lăuntrică
Basilica.ro: Anul trecut, Grupul Psaltic „Eustatie Protopsaltul” al Mănăstirii Putna s-a numărat printre cele invitate să cânte pe scena Concursului „Lăudați pe Domnul”. Cum vi s-a părut experiența în comparație cu funcția liturgică a acestei muzici – de laudă adusă Domnului în biserică?
Corul mănăstirii poartă cu demnitate numele celui mai prolific dascăl de psaltichie din vremea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare: Eustatie Protopsaltul. El a însemnat pentru Moldova ceea ce a reprezentat Sfântul Ioan Cucuzel, protopsaltul Marii Lavre, pentru Sfântul Munte Athos.
Pentru toți cei care au avut binecuvântarea să trăiască alături de personalități ale veacului nostru care au lăsat pecetea profunzimii înăuntrul tradiției Bisericii noastre, acest adevărat odor al psaltichiei nu reprezintă doar niște informații, ci este o experiență vie. Cred că o astfel de experiență vie au trăit monahii putneni când au pășit pe scena acestui festival.
Este foarte interesantă această ipostază „de scenă” a unui cor psaltic mănăstiresc. A fost o experiență unică, dar întotdeauna monahul este chemat la Liturghia „extra muros”.
Scopul acestui festival a fost ca să aducem folos duhovnicesc celor care ne ascultă. Atunci când lucrurile se fac cu binecuvântare, ele aduc folos. Un monah face misiune prin starea lui lăuntrică, prin jertfa lui, prin faptul că el se prezintă înaintea lui Hristos purtându-i în inima sa pe toți ceilalți.
Cântarea la strană ca împreună-lucrare
Basilica.ro: Care este secretul unei funcționări optime a stranei sau a unui grup psaltic?
În primul rând, cântările trebuie să fie foarte bine selectate: să fie plăcute la auz, să sune bine în urechi și în inimă ca și melodie. În al doilea rând, vocile coriștilor trebuie să fie uniforme. Este foarte important să se facă repetiții. Sincronizarea celor care cântă trebuie să fie perfectă.
Nu este o problemă dacă piesele alese nu sunt de o înaltă calitate compozițională; ajunge doar ca ele să fie interpretate perfect. Chiar și tonurile trebuie să fie bine gândite, în acord cu posibilitățile părinților din cor, deoarece la strană se adună monahi de diferite vârste, dintre care unii cunosc notația mai bine, iar alții dau duh acestei notații.
Strana nu reprezintă îndemânarea vocală mai deosebită a unuia sau a altuia, ci toți împreună vor constitui iscusința vocală a corului, ca și cum ar fi o singură voce.
Astfel, întregul ansamblu va avea o reușită și slujba își va atinge scopul suprem, acela de a sfinți sufletele oamenilor. Când cineva vrea să îl întreacă pe celălalt, inevitabil se produce o ruptură în unitatea corului.
Fiecare monah își aduce aportul său la buna funcționare a stranei Bisericii. Doar stând alături de un dascăl cu experiență putem vedea cum trebuie să fie adevăratul psalt.
Monahii arată oamenilor prezența vie a lui Dumnezeu
Basilica.ro: Mulți protopsalți pe care îi comemorăm în acest an dedicat lor în Patriarhia Română au fost monahi. Ce înseamnă monahismul pentru dumneavoastră, personal, și cum vedeți rolul lui în Biserica Ortodoxă Română și în cultura românească?
Rolul monahismului azi, în Biserică și cultură, este acela de a face cunoscută oamenilor cât mai mult prezența vie a Dumnezeului celui veșnic.
Trebuie să contribuim la zidirea sufletească a oamenilor prin orice mijloc, iar prin prezența la slujbele Bisericii, prin cântare și rugăciune, prin orice sfat pe care-l dăruim, ne ajutăm unii pe alții în drumul către mântuire. Suntem o generație tânără, care are misiunea de a revigora cu multă înțelepciune muzica bisericească într-o manieră corectă, autentică, tradițională, bine argumentată.
Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să fim demni de statutul de monah și de condiția de psalt și, totodată, să fim conștienți de valoarea misiunii noastre.
Ni se cere să împlinim cu mai multă râvnă lucrarea lăsată nouă de înaintași, să punem în valoare imnele bisericii alcătuite de monahii sfinți, fiind încredințați că vom dobândi mare slavă de la Dumnezeu, ca unii cărora ni s-a îngăduit să cântăm minunile lui Dumnezeu.
Monahii din mănăstirile de pretutindeni se silesc a păstra cu acrivie rânduiala lăsată de înaintașii noștri. Dacă ascultăm sau privim înregistrări cu părintele Dionisie Ignat, cu părintele Petroniu Tănase sau cu părintele Daniil Katunakiotul, vom înțelege mai bine că aceștia în momentul psalmodierii nu cântau, ci se rugau pe note psaltice, deoarece ei au înțeles că adevărata țintă a muzicii bisericești este rugăciunea.
Este suficient numai atât: să fii monah și să trăiești ceea ce este al tău, adică să trăiești în acea tensiune lăuntrică de vorbire și de înfățișare înaintea lui Dumnezeu. Așa cum spunea părintele Arsenie Papacioc, un monah trebuie să trăiască permanent prezența lui Dumnezeu.
Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne sădească în suflete setea de cunoaștere și descoperirea trăirii duhovnicești prin cântarea psaltică autentică!
Grupul Psaltic „Eustatie Protopsaltul” al Mănăstirii Putna a împlinit anul trecut trei decenii de activitate.
Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Mircea Florescu (Concursul „Lăudați pe Domnul” 2022)
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews
