Protopopiatul Prejmer-Săcele are un nou protoiereu

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat sâmbătă o slujbă de Te Deum la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Prejmer, județul Brașov. În cadrul slujbei a fost instalat noul protoiereu de Prejmer-Săcele.

La eveniment au participat autorități locale și județene, precum și fostul protopop pr. Sorin Șerban.

Pr. Gelu Valentin Porumb, noul protopop, le-a transmis preoților din protoierie să ducă „dulcele jug al lui Hristos” împreună.

„Onorate oficialități centrale, județene și locale, dragi reprezentanți ai diferitelor instituții ale statului, Vă asigur de toată considerația și determinarea mea de a găsi în instituția Protopopiatului Prejmer Săcele partenerul dispus să apere demnitatea umană, siguranța socială și orice alt lucru necesar spre beneficiul credincioșilor de aici”.

Mitropolitul Laurențiu al Ardealului i-a spus pr. Gelu Valentin Porumb că trebuie să ducă mai departe misiunea începută de predecesorul său, pr. Sorin Șerban, demnitatea de protopop presupunând o responsabilitate dublă, întâi faţă de preoţii pe care îi reprezintă şi de care se îngrijeşte, iar mai apoi faţă de ierarh.

„Protopopul are însă o răspundere în plus în legătură directă cu ierarhul, care are responsabilitatea deplină asupra vieții bisericești. De aceea, fiecare eparhie are un număr de protopopiate, adică mai multe parohii, grupate în funcție de zone, noi având în eparhie 10 protopopiate care sunt unități administrative, iar această unitate cu sediul la Prejmer își primește astăzi noul protopop”, a subliniat IPS Laurențiu.

Părintele Gelu Valentin Porumb este doctorand la Școala doctorală de Teologie „Isidor Todoran” din Cluj Napoca. A absolvit în anul 1999 Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sf. Ierarh Andrei Șaguna”. A absolvit două cursuri de master la Sibiu în cadrul catedrei istorice și la Oradea, la secția istorie bisericească și artă sacră.

A slujit timp de 16 ani în Episcopia Italiei, înființând patru parohii ca protopop a două regiuni. În prezent este preot paroh la Parohia Hălchiu.

Foto credit: Mitropolia Ardealului

Comentarii Facebook


Știri recente