Protopopiatul Balș a anunțat mai multe proiecte dedicate tinerilor

Cercul catehetic al Protopopiatului Balș a anunțat vineri mai multe proiecte dedicate tinerilor. 

Întâlnirea a avut loc la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și a fost precedată de Taina Sfântului Maslu, oficiată în sobor de 15 preoți, printre care pr. protopop Gheorghe Popa.

Activitățile incluse în agendă vizează dezvoltarea tinerilor prin participări la concursuri catehetice, la întâlniri duhovnicești și competiții practice.

În lista propusă de Cercul catehetic al Protopopiatului Balș se află și participarea la Concursul Național Catehetic, organizat de Patriarhia Română, prin Sectorul teologic-educațional, până în 21 mai.

Printre celelalte activități se numără participarea la Concertul de cântări pascale de la Catedrala Episcopală din Slatina și participarea la Festivalul eparhial de toacă din Brastavățu.

De asemenea, tinerii din Protopopiatul Balș vor avea oportunitatea de a participa la Tabăra din Vatra Satului, la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Slatina (ITO Slatina) și la alte întâlniri similare din zonă.

Totodată, Protoieria Balș dorește implicarea copiilor din comunitățile parohiale în programul eparhial de rugăciune „Maica Domnului Vindecătoarea”, desfășurat în contextul Anului omagial 2024 al pastorației și îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română.

Foto credit: Arhiva Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente