Proiectul „Să sprijinim elevii să înveţe experimentând”

Asociația Vasiliada a Mitropoliei Olteniei participă, alături de Fundația ”Copii în Dificultate” București, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională – Argeș și Școala Gimnazială nr. 1 Voluntari jud. Ilfov, la implementarea proiectului „Să sprijinim elevii să înveţe experimentând – program pentru pregătirea elevilor şi dobândirea competenţelor cheie care să le asigure succesul şcolar şi participarea viitoare pe piaţa muncii”.

În județul Dolj, activitățile proiectului se desfășoară în cadrul a 3 centre sociale din: Craiova, Lipovu și Filiași, pe o durata de 14 luni. În cadrul acestor centre, 150 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 16 ani beneficiază de servicii socio-educative, precum: servicii de educație remedială, terapie ocupațională, consiliere psihologică, orientare școlară, dar și consiliere pentru părinții copiilor în vederea dezvoltării unei relații armonioase între copii și părinții acestora.

Una dintre activitățile importante prevăzute în proiect este aceea de a facilita accesul elevilor în diferite companii sau întreprinderi din județul Dolj cu scopul de a-i familiariza cu mediul profesional, pentru a-și dezvolta opțiuni personale privind alegerea unei meserii”, a declarant Elena Stănulică, coordonator județean al proiectului.

Astfel, în luna octombrie, în Craiova, 15 copii beneficiari ai Centrului “Aripi de Lumina” s-au întâlnit cu reprezentanții Magazinului bauMax Craiova care le-au vorbit copiilor despre modul de organizare și funcționare al unui magazin de bricolaj și despre responsabilitățile pe care angajatii le au în cadrul companiei, după cum ne-a transmis Gabriela Firu.

La Filiași, alți 15 copii care frecventează Centrul de zi “Sfântul Nicolae” au avut prilejul de a se întâlni cu reprezentanții Bancii Transilvania, Sucursala Filiași. Copiilor le-au fost prezentate activitățile care se desfășoară zilnic în Bancă, fiindu-le descrise pe înțelesul lor câteva dintre cele mai importante operațiuni bancare. Vizita a avut și un caracter practic, datorită faprului că micuții au avut posibilitatea de a-i asista pe angajații băncii la realizarea unor operațiuni bancare simple.

Și copii care beneficiază de serviciile Centrului de zi “Sf. Stelian” din Lipovu, județul Dolj, au avut oportunitatea de a cunoaște caracteristicile unei noi meserii, datorită vizitei pe care au desfășurat-o la moara din satul Portărești. Lucrătorii din cadrul morii le-au prezentat copiilor utilajele care transformă boabele de grâu în făina, precum și etapele procesului de morărit.

Proiectul „Să sprijinim elevii să înveţe experimentând – program pentru pregătirea elevilor şi dobândirea competenţelor cheie care să le asigure succesul şcolar şi participarea viitoare pe piaţa muncii” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013; Axa prioritară 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”. D.M.I 1.1.”Acces la educaţie şi formare profesională iniţială de calitate”.

Comentarii Facebook


Știri recente