Proiectul ”Români de lângă Români”

În data de 22 octombrie 2014 s-au încheiat cele cinci vizite realizate de reporterii Radio TRINITAS în cinci țări din Uniunea Europeană precum: Franța, Belgia, Germania, Italia și Spania prevăzute a se realiza în cadrul proiectului „Români de lângă Români” finanțat de Ministerul Afacerilor Externe prin Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni.

Vizitele au fost derulate în perioada 10 septembrie – 21 octombrie 2014, au fost realizate de 5 reporteri implicați în proiect și a avut ca scop realizarea de reportaje culturale, sociale și religioase, după cum ne-a declarat Mihaela Morăraș, Manager de proiect.

În ceea ce privește numărul de reportaje și interviuri, au fost realizate peste 160. Cele mai multe dintre ele cuprind informații legate de viața culturală, socială și religioasă a românilor din diaspora expuse în mod direct de către ei prin intermediul interviurilor, dar și de autorități locale, reprezentanți ai unor ONG-uri și mass-media.

Au fost vizate 26 de comunități românești din Franța, Belgia, Germania, Italia și Spania, peste 700 de persoane au fost informate despre activitățile proiectului și au fost semnate 6 parteneriate locale.

Până în prezent au fost îndeplinite rezultatele proiectului și nu au existat riscuri în ceea ce privește implementarea activităților.

În perioada următoare, vor continua activitățile legate de difuzarea zilnică a rubricii Români de lângă români realizată de luni până vineri în intervalul orar 12:40-12:45, promovarea proiectului prin intermediul afișelor și pliantelor ce vor fi distribuite în comunități, relația cu partenerii în ceea ce privește activitățile derulate pentru românii stabiliți în străinătate și pregătirea pentru conferința de finalizare a proiectului.

Comentarii Facebook


Știri recente