Proiectul Nu suntem singuri la Sibiu

Înalt Preasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a participat la festivitatea prin care a fost marcată împlinirea unui an de la debutul Proiectului „Nu suntem singuri”, informează „Ziarul Lumina”.

Parteneriatul între Spitalul de Pediatrie din Sibiu și Școala Gimnazială nr. 4 este sprijinit de Arhiepiscopia Sibiului. Festivitatea a avut loc în Sala de Curs a Spitalului de Pediatrie din Sibiu, în prezența reprezentaților instituției medicale, a cadrelor didactice de la școală și a elevilor implicați în proiect, precum și ai Inspectoratului Școlar Județean. IPS Mitropolit Laurențiu a fost însoțit de protopopul de Sibiu, Ioan Coșa, și de pr. Cătălin Dumitrean, implicat în activități, prin asistența religioasă oferită la unitatea medicală.

Prima parte a fost dedicată prezentării activităților copiilor și ale cadrelor didactice în spital. Astfel, pe lângă cele șase activități artistice și darurile oferite micuților spitalizați, s-au renovat patru saloane din spital cu grupurile sanitare, s-au achiziționat pijamale, îmbrăcăminte și accesorii de bucătărie pentru copii, precum și un computer, o imprimantă și un televizor. Acestea au fost posibile datorită copiilor și părinților de la școala sibiană, și prin sprijinul oferit de câțiva binefăcători dintre foștii elevi. „Am dorit să fie un parteneriat al oamenilor de bine, cărora le place să dăruiască necondiționat. Credința ne-a unit pe noi toți în acest proiect, iar prezența IPS Mitropolit Laurențiu în mijlocul nostru ne-a întărit sufletește”, a spus prof. Mirela Negrilă.

„Un apostolat”

În a doua parte a programului, un grup de copii a susținut un moment artistic din care n-au lipsit muzica, poezia, dansul și voia bună. IPS Laurențiu i-a felicitat pe copiii, profesorii și părinții implicați în acest proiect și i-a asigurat de tot sprijinul pe care Arhiepiscopia Sibiului, prin Protopopiatul Sibiu, îl poate oferi acestui parteneriat.

„Profesorii și medicii sunt asemenea preoților, care săvârșesc o lucrare de vocație. Aveți un apostolat, pentru care vă binecuvântăm și vă stăm alături în toate activitățile”, a subliniat ierarhul. La un an de la începerea Proiectului „Nu suntem singuri”, personalul medical a mulțumit celor implicați și a subliniat beneficiile acestui parteneriat prin care micuții internați sunt ajutați material și sufletește. „Implicarea Școlii, a Bisericii, a copiilor și părinților este foarte importantă, pentru că suntem un spațiu deschis colaborărilor”, a spus dr. Stelian Banciu de la Spitalul de Pediatrie.

Comentarii Facebook


Știri recente