Proiectul Muzeului „Gheorghe Șincai” din localitatea natală a marelui cărturar, în faza finală a licitației

Proiectul Muzeului „Gheorghe Șincai” din comuna mureșeană Râciu, localitatea natală a marelui cărturar, se află în faza finală a licitației, conform Agerpres.

Muzeul Memorial „Gheorghe Şincai” va fi construit de Muzeul Judeţean Mureş în curtea Casei de Cultură din localitate, pe un teren cu o suprafaţă de 568 metri pătraţi.

„Va fi o construcţie de la zero. Noi ne-am documentat cum a arătat casa lui Gheorghe Şincai, pentru că nu mai există casa şi atunci nici n-am putut să facem o casă memorială. Sperăm de anul acesta să ne apucăm de lucru şi, dacă Dumnezeu ne ajută, anul viitor se va finaliza”, a declarat Ciprian Belean, primarul localității, citat de Agerpres.

„Dorim ca acest muzeu memorial să fie inclus în circuitul turistic şi în circuitul turistic şcolar. Când eram elev, mergeam la Coşbuc sau la Rebreanu în judeţul Bistriţa-Năsăud sau în alte zone, aşa ne dorim ca acest muzeu să intre în circuitul şcolar, iar elevii vor putea veni şi la Râciu, la Gheorghe Şincai”, a precizat primarul.

Gheorghe Şincai s-a născut la Râciu în 28 februarie 1754 şi a trecut la viața veșnică în data de 2 noiembrie 1816, în localitatea Svinica din Slovacia. Locul în care a fost înmormântat nu mai există, întrucât vechiul cimitir unde se afla mormântul cărturarului român a fost bombardat în 1944 şi multe dintre morminte au fost distruse sau strămutate.

Foto credit: Dorina Matis / Agerpres

Abonează-te la newsletter-ul Basilica!


Știri recente