În perioada 10-17 noiembrie 2013, în Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda, credincioșii au participat la campania de sprijinire cu alimente a Cantinei sociale „Sfântul Arhidiacon Ștefan”, unul din proiectele Asociației Filantropice Medical-Creștine „Christiana” a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, informează radiorenasterea.ro
La această activitate au participat elevii Școlii „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca, alături de conducerea și profesorii instituției precum și de grupul de voluntari care numără în jur de 60 de elevi din clasele I-VIII. Ei au strâns alimente pe care apoi le-au distribuit Cantinei sociale „Sf. Arhid. Ștefan”.
„În acest fel, copiii au finalizat această acțiune caritabilă și au învățat că milostenia este fapta cea bună care deschide porțile inimilor noastre dar și ușa cea strâmtă spre Împărăția Cerurilor”, a declarat Marilena Asănică, coordonatorul activităților din Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca.