Program educativ pentru comunitatea română din Scoția

Fundația „Biserica Ortodoxă Română din Scoția”, cu sprijinul Departamentului „Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni” din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și cu sprijinul Biroului Consular de la Edinburgh, a organizat un program educativ complementar intitulat „Școala de limbă și cultură română”. Coordonatorul școlii este pr. Ioan-Florin Florescu de la Parohia ortodoxă română din Glasgow, Scoția, potrivit Ziarul Lumina.

Școala de limbă și cultură română” reprezintă un program educativ complementar, care își propune să ofere copiilor și tinerilor români din diaspora posibilitatea cultivării limbii române și aprofundării unor cunoștințe generale din domeniile literaturii, istoriei, geografiei, artei și spiritualității românești. În funcție de solicitări și înscrieri, cursurile vor fi organizate la Glasgow și Edinburgh, după un orar stabilit de comun acord cu părinții. Unele activități ar putea fi organizate și la Aberdeen, informează roscotland.wordpress.com. În viziunea școlii, morala creștină și valorile tradiționale românești ocupă un loc central, „totuși, aceasta nu va avea un caracter confesional și nu va impune copiilor participarea la activitățile Bisericii. În același timp, în cadrul cursurilor vor fi discutate, între altele, ca parte a procesului educațional, noțiuni generale de religie și istoria creștinismului, iar copiii vor avea ocazia să cunoască texte esențiale atât din Biblie, cât și din literatura altor religii universale”, ne-a spus pr. Ioan-Florin Florescu, de la parohia din Glasgow și coordonatorul școlii. La cursurile care vor fi susținute în limba română se pot înscrie copii și tineri cu vârste între 6 și 18 ani, atât români, cât și cei de altă naționalitate. În funcție de înscrieri și solicitări, cursurile școlii vor fi organizate la Glasgow sau Edinburgh, pe grupe de vârstă (6-9, 10-13, 14-18 ani), în zilele de sâmbătă și duminică. Orarul final va fi stabilit numai după consultări cu părinții. Proiectul prevede închirierea de spații adecvate întâlnirilor cu copiii, cumpărarea de material didactic (dicționare românești, abonamente la reviste de cultură, echipament audio și video, CD-uri, DVD-uri, cărți etc.), organizarea de cursuri, dialoguri și conferințe și organizarea unei cinemateci românești itinerante pentru studenții români.

Din echipa care va asigura desfășurarea proiectului fac parte, până în acest moment: prof. Anamaria Munteanu (Glasgow, profesor de limba română), conf. dr. Simona Hapca (University of Abertay, Dundee), prof. Gabriela Pitiș (Aberdeen, profesor de limba română), pr. Marcel Oprișan (președintele Fundației „The Romanian Orthodox Church in Scotland”), pr. Gabriel Hlade (Parohia Aberdeen), pr. Ioan-Florin Florescu (doctor în filologie, cercetător științific și coordonatorul școlii). „Echipa este deschisă oricărei colaborări în cadrul comunității românești din Scoția, exprimându-și deja intenția de a invita în programele școlii cât mai multe personalități, profesori, artiști, oameni de cultură etc. din comunitatea românească. Mulțumim tuturor celor care susțin, într-un fel sau altul, proiectul școlii românești. Într-adevăr, avem nevoie de răbdare și mai ales de perseverență pentru a dovedi că reprezentăm o comunitate, și nu doar un număr de migranți în statistici”, ne-a spus pr. Ioan-Florin Florescu.

Comentarii Facebook


Știri recente