Program cultural artistic la Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea

Învățământul teologic ortodox din Oradea aniversează anul acesta nouă decenii de existență, respectiv 90 de ani de la înființarea Academiei de Teologie Ortodoxă din Oradea. În seria manifestărilor prilejuite de aniversarea acestui eveniment, se înscrie și programul cultural-artistic, organizat de elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”, moștenitorul de drept, împreună cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea, al vechii Academii de Teologie orădene, în al cărei imobil istoric își desfășoară activitatea Liceul Ortodox, după cum ne-a precizat Pr. Prof. Alin Sonea.

Programul zilei de sâmbătă, 19 octombrie, a debutat cu vizita Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în clădirea istorică a Academiei Teologice, de pe str. Republicii, nr. 88, proprietate a Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, mai precis în Paraclisul cu hramul „Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana”, însoțit de membrii Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Oradiei, de profesorii și de elevii școlii.

În alocuțiunea rostită aici, Chiriarhul Oradiei a subliniat importanța istorică a evenimentului aniversar, care nu ar fi fost posibil fără strădaniile și contribuția primului Episcop al Oradiei de după realizarea României Mari, Roman Ciorogariu, patronul Liceului Ortodox orădean de astăzi.

Preasfinția Sa a mai arătat că parcursul luminat al Academiei Teologice îi îndeamnă pe moștenitorii acesteia la responsabilitate și continuitate în misiunea pedagogică, spirituală, culturală și socială pe care o desfășoară dascălii și învățăceii de astăzi.

După vizita în Paraclisul școlii, programul a continuat în sala festivă a Liceului, unde, după ce Părintele Profesor Radu Rus, directorul liceului, a vorbit despre semnificația deosebită a momentului în viața Liceului Ortodox, elevii din ciclurile preșcolar, primar, gimnazial și liceal, au organizat un program cultural-artistic, dedicat acestui moment important din cronologia învățământului teologic orădean.

Preșcolarii au împodobit sala festivă cu panouri pe care au fost expuse creațiile lor în pictură, contribuind astfel la crearea unui ambient deosebit pentru serbare.

Coordonați de către inimoasele doamne învățătoare Viorica Brege, Maria Tirpe, Florica Hera, Veronica Isdrăilă, Laura Baidoc, Ileana Balotă și Angelica Suciu, împreună cu doamna profesoară Florica Popovici, elevii din clasele primare, au pregătit un moment artistic care a cuprins rugăciunea „Tatăl nostru” și un colaj de cântecele și poezii religioase, înălțate spre cer în semn de recunoștință față de purtarea de grijă a lui Dumnezeu și a Maicii Sfinte căreia, la sfârșitul momentului artistic, i-a și fost adresată rugăciunea „La ușa milostivirii”, scrisă de Sfântul Cuvios Ioan Iacob Românul de la Neamț.

Elevii clasei a VIII-a A, au prezentat într-o scenetă, cu haz și umor, episodul „Inspecțiune” din cunoscuta schiță „Un pedagog de școală nouă”, scrisă de Ion Luca Caragiale, o schiță în care, fără a vrea să lovească în dăscălimea timpului său, Caragiale satirizează folosirea unor metode greșite de către pedagogii lipsiți de vocație. În punerea în scenă a schiței elevii au fost coordonați de către doamnele profesoare Mirela Rus și Codrușa Bogoșel.

Într-un alt registru, elevii ciclului liceal, au prezentat o șezătoare tradițională din Bihor. Din dorința de a reînvia tradițiile și obiceiurile populare, elevii liceeni, alături de doamnele profesoare Ramona Urdea și Simona Teacă, au adus pe scenă un crâmpei din folclorul autentic, tezaur inepuizabil al specificului nostru național.

Momentul a fost îmbogățit de două cântece populare, interpretate de absolventul de frunte al Liceului, Alexandru Carțiș, și de un dans popular, jucat de Andrei Botici, elev în clasa a IX-a și de colegii lui, membri ai Ansamblului „Luncșoara”, coordonat de către domnul Botici. Tot ei au pregătit și o expoziție cu obiecte tradiționale pentru a ne introduce într-o atmosferă specifică, expoziție ce constituie o primă etapă în cadrul proiectului „Păstrează tradiția”, inițiat la sfârșitul lunii septembrie și care are ca și obiectiv principal realizarea unui mic muzeu etnografic în cadrul școlii.

În încheierea programului, membrii talentați ai Corului „Diacon Nicolae Firu”, îndrumați cu devotament și dăruire de Părintele Arhidiacon Ștefan Lakatos au prezentat un concert de piese religioase, folclorice și patriotice.

Întreaga desfășurare a programului a stârnit aplauze și aprecieri din partea invitaților prezenți, și în mod cu totul special din partea Preasfințitului Părinte Sofronie, care i-a felicitat pe toți profesorii și elevii implicați în organizarea acestui program, în frunte cu conducerea școlii, și a arătat care este misiunea actuală a acestei școli confesionale: „Astăzi a fost o adevărată sărbătoare, o adevărată serbare. După 90 de ani ne-a ajutat Pronia Divină să fim din nou la noi acasă. De data aceasta cu alte exigențe. Dacă atunci, în urmă cu 90 de ani, obiectivul principal al Academiei Teologice era să formeze preoți pentru completarea parohiilor vacante, acum milităm pentru o formare spirituală și morală a elevilor noștri în duhul valorilor strămoșești. De aceea, Biserica Ortodoxă, Maica spirituală a poporului român, se îngrijește de formarea intelectuală și morală, de educația și cultura fiilor ei. Cei de dinaintea noastră care au cultivat și au trăit valorile strămoșești s-au bucurat astăzi, văzând că sunt pe mâini bune aceste valori”.

De asemenea Preasfinția Sa a adresat cuvinte de apreciere părinților copiilor care învață în cadrul Liceului Ortodox, mulțumindu-le că au ales pentru copiii lor o astfel de școală.

Comentarii Facebook


Știri recente