Program artistic dedicat Zilei Copilului la Huedin

Protopopiatul Ortodox Huedin a organizat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, în ziua de Duminică 02 iunie, un spectacol cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, potrivit Radio Renașterea. Spectacolul s-a adresat tuturor copiiilor, elevilor și celor dragi ai lor. Noutatea acestui spectacol au fost protagoniștii lui, tineri soliști din Huedin, ce se pregătesc sub egida Protopopiatului Huedin și a Centrului Catehetic „Protopop Martir Aurel Munteanu”.

Programul întâlnirii a debutat la ora 18:00 cu o rugăciune pentru copii, săvârșită de Părintele Protopop Ciprian Taloș în paraclisul protopopiatului „Sf. Trei Ierarhi”, după care a urmat în sala festivă spectacolul propriu-zis. Au urcat pe scenă Maria Taloș, elevă a Școlii de Muzică „Augustin Bena”, care a susținut un recital de muzică sacră, Oana Tomoș și Cristina Bolfa, eleve ale Școlii Populare de Artă „Tudor Jarda”, care au interpretat în fața publicului mai multe piese de muzică ușoară și populară. A urmat Grupul Vocal Folcloric „JUNII VLĂDESEI” coordonați de instructorul Florin Ciorte care au prezentat un scurt program artistic de dansuri și cântece tradinționale românești. Spectacolul artistic dedicat Zilei Internaționale a copiilor de la Huedin s-a încheiat cu programul susținut de Ansamblul de jocuri populare al copiilor din Călățele coordonați de Părintele Călătean Dănuț.

Comentarii Facebook


Știri recente