Cu binecuvântarea și cu participarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului (1 iunie 2012), în Parohia Micherechi a avut loc o procesiune a copiilor de la Școala Generală din localitate, de la intrarea în sat și până la biserica aflată în centrul localității, după cum ne informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Din partea Episcopiei a participat și Părintele Secretar Eparhial Visarion Tuderici, cel care se ocupă cu predarea orelor de religie la elevii de la această școală și care i-a antrenat pe copii în cursul anului și la alte evenimente misionare importante, cum a fost sceneta religioasă „Bucuria Mironosițelor”, prezentată de aceștia la Budapesta și la Giula.
Având în mâini lumânări aprinse, iar înainte Sfânta Cruce, o icoană cu Maica Domnului, Ocrotitoarea tuturor creștinilor și în special a copiilor și o toacă din lemn, elevii care participă la orele de religie, dar și alți copii, conduși de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan și însoțiți de Părintele Ieromonah Visarion, Doamna Ana Sárközi, Directoarea Școlii, Doamna Margareta Tat, Primarul localității, Domnul Viceprimar Berthold Netea, de profesori din cadrul școlii și de părinți, dar și de reprezentanți ai celor două publicații ale românilor din Ungaria, „Foaia Românească” și „Cronica”, au făcut această procesiune care a avut ca scop principal, pe lângă mărturisirea în public a dreptei credințe printr-o frumoasă tradiție bisericească și mijlocirea adusă către Bunul Dumnezeu pentru copiii orfani și necăjiți, dar și pentru cei care nu au avut șansa să se nască în această lume.
Gestul copiilor și al celor care i-au însoțit a fost primit cu multă bucurie și a emoționat și pe alți credincioși din sat, aflați pe traseul pelerinajului și s-a încheiat la biserica satului, unde lumânările au fost depuse la troița din curtea bisericii, iar copiilor le-a fost citită o rugăciune de chemare asupra lor a milei lui Dumnezeu și de binecuvântare, de către Preasfințitul Părinte Siluan, care a rostit și un cuvânt de învățătură despre semnificația acestui pelerinaj și i-a uns cu mir pe toți participanții.
Pentru buna desfășurare a evenimentului, două echipaje de poliție i-au însoțit pe pelerini pe durata întregii manifestări.
Toți cei prezenți au servit la urmă un pahar de suc, oferit din partea parohiei și au apreciat acest frumos eveniment misionar dedicat în mod special copiilor, în această zi importantă pentru copiii de pretutindeni.