Prima zi a Taberei de Religie de la Micherechi – Ungaria

În organizarea Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, sub genericul „Muguri de lumină”, la Parohia din Micherechi (Méhkerék), vineri (31 august 2012) s-a desfășurat prima zi a Taberei de Religie, la care au participat elevii de la Școala Generală Românească din această localitate care de-a lungul întregului an au frecventat orele de religie, după cum ne informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Pe toată durata zilei, la tabără a participat și Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, care a fost însoțit de Părintele Secretar Eparhial Visarion Tuderici, profesorul de religie al acestor elevi, Părintele Paroh Ioan Bun și alte persoane implicate activ în această activitate (între care menționăm pe tinerii Robert Ruja și Nora Netea, care în tot cursul anului au sprijinit la rândul lor predarea orelor de religie). Și alte persoane din cadrul acestei parohii și-au adus aportul lor pentru buna desfășurare a taberei. Evenimentul va fi consemnat și în paginile celor două publicații românești din Ungaria: „Foaia Românească” și Cronica”, prin reprezentanți ai acestor publicații care au fost și ei alături de copii în această zi.

Tabără a beneficiat de sprijinul Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria, dar și al Autoguvernării Românești Locale, al Primăriei, al Școlii Generale, al Parohiei, al Asociației „Oastea Domnului” sau al altor persoane din Micherechi.

Programul taberei a fost deschis prin rugăciunile dimineții rostite de către copiii participanți în prezența și cu binecuvântarea Chiriarhului la biserica ortodoxă românească din localitate, după care la Centrul Pastoral-Misionar al Parohiei s-au desfășurat diferite activități la care copiii au participat cu mare entuziasm: lipire de icoane pe lemn, învățarea unor rugăciuni și pricesne pe care la slujirea de duminică copiii le vor prezenta în fața credincioșilor, jocuri specifice vârstei lor, dar și jocuri sportive, desfășurate pe un teren de joacă special amenajat în acest scop și s-a încheiat prin vizionarea unui film cu caracter educativ-religios, pe tema iubirii aproapelui.

În cursul zilei, cei aproximativ 25 de copii participanți la Tabăra de Religie s-au bucurat și de vizita Doamnei Consul Andreea Monica Radu, de la Consulatul General al României la Seghedin, aflată în vizită de lucru la Școala Generală din Micherechi cu prilejul Zilei Limbii Române, precum și de prezența Doamnei Ana Sárközi, Directoarea Școlii Generale din Micherechi și a Domnului Viceprimar Berthold Netea.

În cea de a doua zi a taberei elevii participanți, însoțiți de părinți, Ierarh, clerici și alți credincioși, vor efectua un pelerinaj care cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Sofronie al Oradiei va avea loc la două Mânăstiri din această Eparhie: Izbuc și Stâna de Vale, iar în cea de a treia zi vor participa la Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită în biserica satului de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Tabăra de Religie de la Micherechi, desfășurată pentru prima dată în această formă, constituie un minunat prilej pentru elevii români din această localitate de a aprofunda credința ortodoxă și spiritul de comuniune frățească ortodoxă, dar și de a se simți bine împreună, sub purtarea de grijă a Bunului Dumnezeu și a Sfintei Biserici Dreptmăritoare Române.

Comentarii Facebook


Știri recente