Prima Liturghie a Preafericitului Neofit ca Patriarh

Câteva mii de oameni au participat astăzi la Sofia, la prima Liturghie oficiată de Preafericitul Părinte Neofit în noua calitate de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare. Slujba a fost oficiată în Catedrala „Alexander Nevski”, la ceremonie participând ierarhii Sfântului Sinod din țara vecină și reprezentanți ai celorlalte biserici ortodoxe surori. Din partea Patriarhiei Române a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, informează TRINITAS TV.

Noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe a Bulgariei a fost ales și întronizat duminică în Catedrala „Alexandr Nevsky” din Sofia.

Mitropolitul Neofit de Ruse, în vârstă de 68 de ani, a fost ales în demintatea de Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din țara vecină de Colegiului Național Bisericesc, în urma a două tururi de scrutin, obținând în cel din urmă tur 90 de voturi, spre deosebire de contracandidatul său, Mitropolitul Gavriil de Loveci, care a întrunit doar 47. Tot procesul de alegere a fost transmis în direct de televiziunea națională bulgară.

Întronizarea Preafericitului Părinte Patriarh Neofit a avut loc în Catedrala patriarhală, în prezența ierarhilor Sfântului Sinod, a membrilor Colegiului elector, a autorităților de stat bulgare, a corpului diplomatic, a reprezentanților celorlalte biserici ortodoxe surori și ai celorlalte confesiuni.

Comentarii Facebook


Știri recente