Prima întâlnire duhovnicească din Postul Mare la Arhiepiscopia Râmnicului

Sala „Iosif Episcopul” a Așezământului Pastoral-Cultural „Sfântul Ierarh Calinic”, aflat în incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, a găzduit în această seară, din 28 martie, de la ora 18,00, prima conferință duhovnicească din seria întâlnirilor ce se desfășoară în Eparhia Râmnicului pe perioada Postului Mare, sub titlul generic „Libertatea creștină în iubirea lui Dumnezeu și a oamenilor”, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Tema dezbătută a fost „Creștinul între libertinaj și libertate duhovnicească”, prelegerea fiind susținută de către Pr. Lect. Univ. Dr. Vasile Gavrilă de la Biserica „Sfântul Nicolae – Paraclis Universitar” din București.

Evenimentul a fost organizat la inițiativa Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, de către Biroul de catehizare a tineretului din cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului, în parteneriat cu A.S.C.O.R. Filiala Rm. Vâlcea.

Referitor la tematica conferinței duhovnicești, Părintele profesor Vasile Gavrilă a relatat: „Întâlnirea duhovnicească din această seară s-a desfășurat în jurul unei teme de actualitate, pentru că este vorba despre creștinul care se află între libertatea duhovnicească pe care o caută pe de o parte, și cred că fiecare este însetat după această libertate, și libertinajul pe care societatea ni-l oferă pe de altă parte. Societatea de astăzi este foarte ofertantă și foarte generoasă în a ne oferi multe aspecte care par bune și frumoase, dar, care pot fi capcane pentru suflet, și din acest motiv, pentru faptul că lumea este într-o continuă căutare și dorește să fie lămurite pe cât este posibil aceste lucruri, am venit la acest dialog duhovnicesc și sper ca împreună cu credincioși care au fost aici și cu ajutorul lui Dumnezeu să primim harul călăuzitor spre această libertate duhovnicească ce ne duce cu adevărat la viața în Hristos”.

La întrunire au fost prezenți numeroși credincioși, tineri și vârstnici, preoți, profesori, seminariști, elevi și studenți. Din partea Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului au participat Pr. Constantin Cîrstea, Consilier Cultural în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului și Pr. Constantin Olariu, Inspector cu Catehizarea Tineretului la Arhiepiscopia Râmnicului.

Următoarea conferință duhovnicească cu tema „Libertatea ca dar al persoanei în Teologia Părintelui Dumitru Stăniloae”, va avea loc marți, 2 aprilie 2013, de la ora 18,00, în Sala „Iosif Episcopul” a Așezământului pastoral-cultural „Sfântul Ierarh Calinic”și va conferenția Pr. Lect. Univ. Dr. Gheorghe Holbea, Prodecan al Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București.

Aceste întâlniri religioase se înscriu în seria manifestărilor dedicate „Anului omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena în Patriarhia Română”, precum și a comemorării a 110 ani de la nașterea Părintelui Acad. Dumitru Stăniloae și a 20 de ani de la trecerea sa la cele veșnice.

Comentarii Facebook


Știri recente