Prima duminica din Postul Crăciunului la Paraclisul Catedralei episcopale din Drobeta Turnu Severin

În prima duminică din Postul Nașterii Domnului, Paraclisul Catedralei episcopale din Drobeta Turnu Severin a devenit neîncăpător. La slujba săvârșită de Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, au luat parte câteva sute de credincioși, care au dorit să primească binecuvântări arhierești și cuvânt ziditor de suflet, la câteva zile după începutul urcușului duhovnicesc, a precizat Cătălin Cernătescu, editor știri al Episcopiei Severinului și Strehaiei.

Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim a oficiat slujba euharistică înconjurat de soborul de preoți și diaconi ai Catedralei. În cadrul Sfintei Liturghii, părintele George Daniel Achim, paroh al Catedralei episcopale, a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu ocazia Anului omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Nicodim a săvârșit rânduiala hirotesiei întru duhovnic pentru trei slujitori mehedințeni ai Altarului. Este vorba despre preoții Ionuț Florentin Popa, de la parohia Ștircovița, Ionuț Cristian Raicu, de la parohia Cocorova și Ion Bratu, de la Capela „Sf. Ap. Petru și Pavel” a Penitenciarului din Drobeta Turnu Severin. Prin aceasta, cei trei preoți pot săvărși de acum înainte Taina Mărturisirii și pot dezlega păcatele credincioșilor.

În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop a vorbit credincioșilor despre necesitatea mărturisirii păcatelor pentru a parcurge perioada ascezei în pace sufletească, dorindu-le post binecuvântat și îndrăzneală în lupta cu ispitele ce se aștern înainte.

Ierarhul mehedințean a mai îndemnat creștinii la săvârșirea faptelor de milostenie, practicarea rugăciunii sincere și cultivarea virtuților ce trebuie să caracterizeze omul credincios.

Comentarii Facebook


Știri recente