Prezență arhierească la Slujba Canonului cel Mare oficiată la Mănăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia

În Biserica Ortodoxă este rânduit ca începând de astăzi, 18 martie 2013 și până joi, 21 martie 2013, să se oficieze slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul, unită cu Pavecernița. Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor va participa la această slujbă deosebită, specifică Postului Mare, în fiecare seară, de luni până miercuri la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia și joi la parohia Cuza Vodă din Slobozia, începând cu ora 17:00, potrivit sf-esc.ro.

Canonul cel Mare (lucrare a Sfântului Andrei Criteanul) se oficiază atât în prima cât și în a cincea săptămână a Postului Mare, fiind cea mai importantă operă a imnografiei despre pocăință. Canonul ne introduce pe fiecare dintre noi în istoria Sfintei Scripturi și ne determină să conștientizăm, prin intermediul modelelor de pocăință, amplitudinea păcatelor noastre și înstrăinarea față de Dumnezeu.

Foto: Arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente